Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Administraţia Chinei a sancţionat şase oficiali americani, în replică la măsuri ale SUA faţă de criza din Hong Kong

china sua

Administraţia Chinei a sancţionat, vineri, şase actuali şi foşti oficiali americani, ca reacţie la o decizie similară a Washingtonului, adoptată în contextul crizei politice din provincia semiautonomă Hong Kong, informează site-ul Axios.com.

În urmă cu o săptămână, Administraţia Joseph Biden a anunţat sancţiuni împotriva unor oficiali chinezi acuzaţi de implicare în reprimarea protestelor din Hong Kong, pe fondul amplificării tensiunilor cu Beijingul. Washingtonul a dispus sancţionarea a şapte cetăţeni chinezi, din cauza preocupărilor privind deteriorarea situaţiei statului de drept în provincia semiautonomă chineză după aplicarea legii privind siguranţa naţională impusă de Beijing pentru intensificarea controlului politic. Administraţia Joseph Biden a emis un avertisment adresat companiilor americane care desfăşoară activităţi în Hong Kong referitor la "riscuri majore" generate de noua lege privind siguranţa naţională, scrie Mediafax.ro.

În replică, Administraţia de la Beijing a sancţionat vineri şase actuali şi foşti oficiali americani. Este vorba de fostul secretar american al Comerţului Wilbur Ross, de preşedintele Comitetului Economic şi de Securitate SUA-China, Carolyn Bartholomew, de Jonathan Stivers, fost membru al Comisiei executive a Congresului SUA pe tema Chinei, de DoYun Kim, expert la Institutul Naţional Democrat din SUA, de Adam King, director asociat al Institutului Internaţional Republican de la Washington, şi de Sophie Richardson, directorul institutului Human Rughts Watch China. De asemneea, a fost sancţionat Consiliul american pentru Democraţie în Hong Kong.

"Statele Unite au recurs la aşa-numitele «Recomandări adresate companiilor din Hong Kong» pentru a denigra mediul de afaceri din Hong Kong, impunând ilegal sancţiuni. Aceste acţiuni încalcă grav dreptul internaţional şi normele de bază care guvernează relaţiile internaţionale, fiind interferenţe grave în afacerile interne ale Chinei", a afirmat vineri un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing.

În afara sancţiunilor dispuse din cauza crizei politice din Hong Kong, Washingtonul a impus recent noi reglementări privind controlul asupra importurilor de produse din provincia chineză Xinjiang, unde sunt denunţate abuzurile autorităţilor chineze asupra etnicilor uiguri, acuzaţii respinse de Beijing. În plus, Statele Unite negociază şi un acord în domeniul digital cu naţiuni din zona Indo-Pacifică pentru limitarea influenţei Chinei.

Administraţia de la Beijing a denunţat o campanie "sinistră" a Washingtonului de obstrucţionare a dezvoltării Chinei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.