Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Administraţia de la Beijing condamnă decizia preşedintelui american de invitare a Taiwanului la Summitul Democraţiei

BBC
China steag

Administraţia de la Beijing a criticat vehement, miercuri, decizia preşedintelui american, Joseph Biden, de a invita Taiwanul la Summitul pe tema Democraţiei, în condiţiile în care China nu a fost invitată, în timp ce Rusia a acuzat Statele Unite că generează noi diviziuni pe plan mondial.

"Includerea Taiwanului pe lista invitaţilor este o greşeală. China se opune oricăror interacţiuni oficiale între Statele Unite şi regiunea chineză Taiwan. Această poziţie este clară. Îndemnăm Statele Unite să respecte principiul «o singură Chină» şi acordurile", a declarat Zhu Fenglian, purtătorul de cuvânt al Direcţiei pentru Afacerile Taiwanului din cadrul Ministerului de Externe de la Beijing, conform cotidianului The Guardian.

"Statele Unite trebuie să înceteze jocul cu focul şi provocările", a afirmat un alt reprezentant al Ministerului chinez de Externe.

La rândul său, Administraţia Vladimir Putin a criticat reuniunea organizată de Statele Unite, acuzând Washingtonul că generează noi diviziuni la nivel mondial. "Nu este nimic altceva decât o tentativă de a trasa noi linii de separaţie", a afirmat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, citat de agenţia Interfax şi de publicaţia germană Die Zeit.

Administraţia Joseph Biden va organiza pe 9 şi 10 decembrie "Summitul pentru Democraţie", un eveniment în format virtual care va fi urmat de o reuniune cu prezenţă fizică, programată anul viitor, potrivit Mediafax.ro.

Preşedintele Joseph Biden consideră prioritară lupta între sistemele democratice şi "guvernele autoritariste". La reuniunea virtuală din decembrie sunt invitaţi liderii a peste 100 de ţări. Însă nu au fost invitaţi liderii Chinei, Rusiei, Egiptului, Arabiei Saudite, Iordaniei, Qatarului, Emiratelor Arabe Unite, Turciei şi Ungariei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.