Administrația Fondului pentru Mediu: Programul 'Fabrici de reciclare', finanțat prin PNRR, se amână din nou

Autor: Anca-Adriana Huza

Publicat: 29-11-2022

Actualizat: 29-11-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Ministerul Mediului

Administrația Fondului pentru Mediu anunță amânarea lansării programului ”Fabrici de reciclare” finanțat din PNRR.

Programul se va desfășura în perioada 13 ianuarie 2023, ora 12.00 – 14 aprilie 2023, ora 12.00, în limita bugetului maxim eligibil prealocat pentru prima rundă de atragere de fonduri, potrivit Mediafax.

Cererile de finanțare se vor depune exclusiv prin aplicația informatică destinată programului care va fi disponibilă pe site-ul instituției, www.afm.ro.

„Prin intermediul Programului vor fi sprijinite activitățile/acțiunile specifice pentru construirea instalațiilor noi de reciclare a deșeurilor colectate separat pentru reducerea impactului acestora asupra mediului și sănătății populației, reducerea consumului de resurse în scopul promovării dezvoltării economice sustenabile în toate regiunile și atingerii țintelor de reciclare în acord cu Strategia Națională privind economia circulară și Planul National de gestionare a deșeurilor/planurilor județene de gestionare a deșeurilor și a planului de gestionare a deșeurilor pentru municipiul București”, informează AFM.

Inițial, „Fabrici de reciclare” urma să înceapă pe 1 noiembrie, dar a fost amânat pe 6 decembrie.

Valoarea maximă eligibilă a ajutorului de stat acordat anunțat este de 8,4 milioane de euro/proiect.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri