Administraţia militară din Niger a anunţat debutul cooperării militare cu Rusia

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 12-04-2024

Actualizat: 12-04-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Operation World

În Africa de Vest există îngrijorări privind posibila declanşare a unui război prin interpuşi, în condiţiile în care junta din Niger a anunţat debutul cooperării sale militare cu Rusia, relatează BBC citat de Rador Radio România.

Un purtător de cuvânt al autorităţilor militare din Niger a declarat că instructori ruşi vor pregăti forţele aeriene ale ţării sale.

Un oficial din cadrul blocului regional ECOWAS a avertizat ţările din regiunea Sahel împotriva atragerii înapoi a Africii de Vest în perioada Războiului Rece, cu puterile globale concurând acolo pentru influenţă.

Un avion rusesc de transport a fost văzut sosind miercuri în capitala Nigerului şi, conform unor rapoarte, la bordul său s-ar fi aflat echipamente antiaeriene şi instructori militari.

După lovitura de stat de anul trecut, Nigerul şi-a întrerupt legăturile militare de lungă durată cu Franţa şi SUA, iar contingentele celor două ţări au fost expulzate din ţară. Un analist din domeniul securităţii a spus că, cu cât Rusia se va implica mai mult în Niger, cu atât junta de la putere va amâna tranziţia către o administraţie civilă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri