ADN Brașov speră să obţină patru-cinci consilieri în municipiul reşedinţă, susţine preşedintele organizaţiei judeţene

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 17-08-2020

Actualizat: 17-08-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Shape Energy

Alternativa pentru Demnitate Naţională (ADN) Braşov a depus, luni, candidatura medicului Cornel Onescu pentru Primăria Braşov şi lista pentru Consiliul Local Municipal, alături de aproximativ 1.600 de semnături de susţinere, cu 400 mai multe decât minimumul necesar, potrivit liderului ADN Braşov, Ionel Goidescu, potrivit Agerpres.

"Avem convingerea că această echipă, odată având sprijinul cetăţenilor municipiului Braşov, va dovedi, în actul administrativ ulterior, că va lucra pentru ei şi că proiectele pe care le va implementa vor fi pentru cetăţeni şi nu doar proiecte de dragul proiectelor. (...) Sunt oameni integri, care nu au şi nu au avut dosare penale, au dovedit profesionalism (...) începând cu candidatul la Primăria municipiului Braşov, medicul Cornel Onescu, (...) alături care sunt oameni tineri, ca Adina Donose (fost consilier PER - n.r.) sau medicul Alex Covaciu", a afirmat, cu acest prilej, Ionel Goidescu.

Citește și: Alexandru Rafila, despre imunizarea în masă: Se poate întâmpla în câțiva ani de zile

Conform acestuia, ADN mizează, în Consiliul Local Braşov, pe cel mult cinci consilieri: "Putem să ne ducem undeva după locul patru", a spus liderul AND Braşov.

Pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Braşov, ADN îl are ca şi candidat Ionel Goidescu (fost membru PDL, PER şi PRU), actualmente consilier judeţean, candidatura acestuia, lista de consilieri şi aproximativ 5.000 de semnături de susţinere fiind depuse, la Biroul Electoral Judeţean în data de 12 august, în prezenţa coordonatorului naţional al formaţiunii politice, Cătălin Ivan.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri