Adolescenţi de 15 ani, reţinuţi pentru furtul unui autoturism şi al unor bunuri

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 07-02-2023

Actualizat: 07-02-2023

Article thumbnail

Sursă foto: click.ro

Trei adolescenţi de 15 ani au fost reţinuţi de poliţiştii vrânceni, fiind bănuiţi de furtul unui autoturism, precum şi al unor bunuri dintr-o societate comercială, a informat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean.

"În urma activităţilor specifice desfăşurate, la data de 6 februarie, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale al Poliţiei Municipiului Focşani au identificat trei tineri de 15 ani, bănuiţi de furtul unor bunuri dintr-o societate comercială din municipiul Focşani. În fapt, din cercetări a reieşit că, la data de 31 ianuarie, cei în cauză ar fi pătruns prin efracţie într-o societate comercială din municipiul Focşani, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, cauzând un prejudiciu de 850 de lei", a precizat IPJ Vrancea.

Potrivit poliţiei, doi dintre adolescenţi sunt bănuiţi de faptul că, în cursul lunii noiembrie 2022, ar fi sustras un autoturism pe care ulterior l-au abandonat pe o stradă din municipiu, cauzând un prejudiciu de 11.000 de lei.

Faţă de cei trei adolescenţi, în baza probatoriului administrat, poliţiştii au luat măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani.

Marţi, Judecătoria Focşani a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu faţă de unul dintre cei trei tineri şi măsura controlului judiciar faţă de ceilalţi doi.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri