Adrian Câciu iese tare după ce s-a speculat prăbușirea leului: NU există o apocalipsă bugetară

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 23-04-2025 23:31

Actualizat: 24-04-2025 10:10

Article thumbnail

Sursă foto: captura video

Fostul ministru al Fondurilor Europene, Adrian Câciu, spune că nu există o „apocalipsă bugetară”. Ieșirea lui Câciu vine după ce Florin Cîțu, fost premier, a prezis deprecierea leului cu 25%.

„Luați-o mai la „relanti” cu apocalipsa bugetară. V-o spune un fost ministru care scăzut deficitul 21 cu 4 puncte procentuale pe cash (de la 9,6 la la 5,6) și 3 pp pe ESA (de la 9,2 la 6,2) și a scăzut ponderea datoriei publice în PIB cu 2 puncte procentuale (de la 49,5% la 47,5%), în doar un an și doua luni! (Date MF, BNR, final 2022). Nu o să fie nici „junk” și nici FMI”, a spus Adrian Câciu.

„A, apropos, vedeți un pic la structural și la cheltuieli primare nete, poate înțelegeți cifrele mari care vă combat trompetismul ieftin. În altă ordine de idei, trebuie stimulată puternic economia de producție și cererea agregată. Anul acesta economia internă va ajusta finanțele publice nu finanțările externe”, mai spune Câciu.

Acesta a mai afirmat că ratingul la București este BBB-, cu perspectiva negativă, „nu A, cum minte ND”.

Eurostat a anunțat marți că deficitul bugetar ESA a fost de 9,3% din PIB la finalul anului trecut.

Cu toate acestea, Ministerul Finanțelor anunță că România își reafirmă angajamentul de a se încadra în deficitul de 7% din PIB în 2025 și va continua această traiectorie și în următorii ani.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri