DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Adrian Câciu stârnește nemulțumiri serioase în coaliție pe tema impozitelor! UDMR: 'Nu vom fi de acord! Nu ajută nici să dăm lectii, pe un ton ridicat'

Ministerul Finanțelor Publice
Adrian Caciu

Szabo Odon, viceliderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor a declarat, joi, în emisiunea Talk News de la Profit TV, despre declaraţiile ministrului Finanţelor, Adrian Câciu, privind impozitarea proprietăţilor, că nu ajută nicio discuţie care nu e asumată de coaliţie şi nici ”să dăm lectii, pe tonul ridicat, unii altora”. ”Sunt lucruri cu care nu vom fi de acord, trebuie să existe o predictibilitate în piaţă, a mai spus deputatul, precizând că anul acesta nu vor fi introduse noi taxe, relatează NEWS.RO.

”Nu ajută nicio discuţie care nu e asumată de partidele din coaliţie. Există în PNRR o prevedere, în sensul că anumite elemente vor trebui revăzute în sistemul nostru fiscal. Acest lucruri a fost agreat la momentul respectiv de premierul PNL şi de ministrul de Finante, de atunci, tot liberal şi de către noi. Dar domnul Câciu, aceste propuneri nu le-a prezentat în coaliţie şi sunt lucruri cu care nu o să fim de acord şi nu ajută nici la coeziunea coaliţiei, precum nu ajută nici să dăm lectii, pe tonul ridicat, unii altora”, a spus deputatul UDMR.

El a arătat că ”trebuie să existe o predictibilitate în piaţă” şi a dat asigurări că nu vor fi introduse noi taxe anul acesta.

Deputatul a amintit propunerea UDMR privind impozitarea marilor companii. „În continuare este o discuţie, dar noi nu o aducem în spaţiul public, impozitarea şi găsirea unor soluţii pentru a impozita acele averi sau cele companii (..) cei care maximizează profitul oarecum la limita legii, firme de multinaţionale cu miliarde de euro care plătesc foarte puţine impozite directe, impozitul pe profit, există metode prin catre eludează plata acestor impozite”, a mai spus Odon.

Context

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a anunţat, miercuri, într-un interviu acordat Hotnews, modificarea Codului fiscal, de la jumătatea anului, în ideea de a intra în vigoare din 2023, după ce va exista o dezbatere cu toţi actorii implicaţi.

Ministrul a spus că, pe zona de taxare a proprietăţilor, este posibil ca persoanele fizice care au mai multe apartamente, de exemplu, să plătească mai mulţi bani, precum şi cei care au mai mult de două maşini.

Vezi și: USR îi cere premierului să-l demită pe ministrul Finanțelor: 'Să-l demită de îndată. Asta dacă s-ar găsi liberalism la PNL' .

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.