Adrian Câciu susține acordarea de vouchere pentru românii cu venituri mici: Orice soluție e bună

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 29-03-2022

Actualizat: 29-03-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Ministerul Finanțelor Publice

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, afirmă, marţi, că trebuie luate măsuri, astfel încât economia să funcţioneze în continuare, iar puterea de cumpărare a cetăţenilor să fie menţinută. În legătură cu voucherele pentru alimente destinate celor cu venituri mici, ministrul apreciază că este bună ”orice fel de soluţie”. Ministrul Adrian Câciu a afirmat, marţi, că trebuie luate măsuri ”astfel încât economia să funcţioneze în continuare şi cetăţenii să nu aibă o pierdere a puterii de cumpărare care să nu poată fi susţinută”.

Întrebat dacă asta înseamnă vouchere pentru alimente, ministrul a precizat: ”Ar putea însemna orice fel de soluţie care vine în sprijinul persoanelor cu venituri mici. În discuţiile pe care le-am avut la ECOFIN am obţinut acest cadru temporar de ajutoare de stat cu care putem veni în sfera economiei şi a gospodăriilor”. Potrivit ministrului de Finanţe, prioritar este în acest moment să fie menţinută puterea de cumpărare.

Citește și: Adrian Câciu explică bunăstarea Românilor: Țara noastră folosește numai 3.5% din PIB pentru susținerea economiei și a cetățenilor

”Inflaţia este destul de ridicată, nu este nouă, anul trecut poate era mai bine să acţionăm mai din timp (...) Trebuie ca puterea de cumpărare a cetăţenilor să fie menţinută, iar economia trebuie să funcţioneze. Ca mai mare problemă pe care economia o are sunt preţurile la energie şi la combustibili, care pot declanşa un efect al bulgărelui de zăpadă”, a mai declarat Adrian Câciu. Potrivit acestuia, fondurile europene sunt prioritare, având fonduri din exerciţiul financiar 2014 – 2020 care încă sunt nefolosite.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri