L-am cunoscut pe cel care a fost unul dintre cei mai apreciați penaliști români în urmă cu exact 40 de ani, atunci când m-am angajat la Institutul de Cercetări Juridice. Avusese o experiență zbuciumată ca judecător, inclusiv la Secția penală a Tribunalului Suprem și, la începutul anilor ’70, ajunsese la Institut – o formă de retragere din prim-planul justiției. Mă impresiona programul său de lucru (venea în fiecare dimineață la ora șapte, lucra până pe la prânz, apoi mergea să joace tenis). Era rezervat, eficient – cu un “randament” științific impresionant. A avut un rol deosebit în funcționarea revistei “Studii și cercetări juridice”, pe care a și relansat-o în ultimii ani.
Până în 1990, l-am întâlnit zilnic. Mergeam cu multă plăcere în biroul său – unde se izola pentru a scrie. Vorbea puțin, fără să ridice tonul, ofta ușor enervat când nu era de acord cu interlocutorul. Era excedat de unele colege dar se abținea să le răspundă. A reușit să păstreze tradiția lui Vintilă Dongoroz din institut, prin publicații de mare prestigiu.
Ca director era o “interfață” de protecție, pentru noi, cu Academia Română, cu Universitatea București sau cu ASSP. Nu-i plăceau ședințele (de partid, de sindicat) și atunci când le conducea, ele nu durau mai mult de 30-40 de minute.
Ca mulți dintre cei care au ajuns la institut după 1954 – Traian Ionașcu, Eugen Barasch, Mihail Ghelmegeanu, Vintilă Dongoroz, Octavian Căpățână, Edwin Glaser, Yolanda Eminescu probabil că și George Antoniu avusese experiențe dure în viață înainte de a ajunge în zona cercetării academice. După 1989, mergeam uneori la institut, în sediul nou, pentru a participa la susținerea unor lucrări de doctorat. Îl găseam, ca întotdeauna, în biroul său, scriind. La un moment dat, i-am solicitat o opinie juridică în dosarul “Zambaccian”, în legătură cu acuzațiile de șantaj. A dovedit că nu poate fi vorba de o astfel de infracțiune dar, evident, părerea sa nu a contat în final.
Când l-am întâlnit ultima dată, în toamna trecută, era tot la birou, lucra la un comentariu referitor la noul cod penal. Era nemulțumit de unele soluții din cod. Îmi explica faptul că fuseseră preluate variante de reglementare din mai multe coduri străine, cu politici penale divergente. În fine…
A fost un om extraordinar. Cel puțin așa l-am cunoscut eu.
Comentează