Fostul premier Adrian Năstase susține că operațiunea Statelor Unite de capturare a lui Nicolás Maduro marchează intrarea într-o nouă ordine internațională, în care dreptul internațional este înlocuit de reguli impuse de marile puteri. Într-o analiză amplă, Năstase avertizează că lumea post-Război Rece funcționează din nou pe baza sferelor de influență, iar România riscă să fie prinsă, încă o dată, în logica unor tranzacții geopolitice făcute peste capul statelor mai mici.
De la „drept internațional” la „ordine bazată pe reguli”
Adrian Năstase afirmă că a început să înțeleagă mai bine criticile formulate anterior de JD Vance la adresa europenilor, potrivit cărora aceștia s-ar fi îndepărtat de valorile comune.
În opinia sa, nu este vorba de valori, ci de „separarea tot mai puternică între interesele americane și cele europene”, vizibilă atât în războiul din Ucraina, cât și în unele procese electorale din Europa.
Fostul premier subliniază că, inclusiv în cazul Venezuelei, liderii americani evită să invoce dreptul internațional și preferă conceptul unei ordini „bazate pe reguli”.
„Nu este vorba de regulile generale ale dreptului internațional, acceptate de întreaga comunitate internațională, ci despre regulile pe care le impun marile puteri, împreună sau separat, în sferele de influență arondate”, arată Năstase.
O lume post-unipolară și sfârșitul iluziilor
Năstase consideră că, după încheierea Războiului Rece și a perioadei unipolare americane, lumea a intrat într-o nouă paradigmă. Capturarea lui Maduro și evenimentele recente, mai ales după realegerea lui Donald Trump, ar trebui să determine statele europene să renunțe la „trăitul în iluzii”.
El amintește că, înainte de 1989, ordinea internațională se sprijinea formal pe Carta ONU și principiile dreptului internațional, dar funcționa în realitate pe recunoașterea tacită a sferelor de influență dintre SUA și URSS.
Paralele istorice și înțelegeri tacite
Fostul premier evocă intervenția sovietică din Cehoslovacia, în 1968, tolerată de Occident, și Planul Marshall, care a permis inclusiv intervenții politice americane în Europa de Vest.
De asemenea, amintește de înțelegerea de la Malta din 1989–1990, prin care SUA și URSS și-ar fi împărțit gestionarea crizelor regionale.
În acest context, Năstase ridică o întrebare directă: intervenția SUA în Venezuela face parte dintr-o nouă înțelegere tacită cu Rusia? Și, implicit, explică această cheie nuanțarea poziției americane față de agresiunea Rusiei în Ucraina?
„Operațiune militară specială”, versiunea americană
Adrian Năstase observă că termenul de „agresiune”, clar definit în dreptul internațional încă din 1933, este tot mai des evitat. În locul lui apar formule eufemistice precum „operațiune militară specială”.
El compară intervenția Rusiei în Ucraina cu acțiunea SUA în Venezuela, subliniind diferența de metodă:
„Americanii, în Venezuela, au folosit o intervenție «chirurgicală», o metodă mai simplă, mai rapidă și mai ieftină pentru realizarea obiectivelor lor – prin răpirea președintelui.”
Năstase sugerează că Moscova ar putea regreta că nu a folosit o strategie similară în Ucraina.
Intervenție umanitară sau interes economic
În analiza sa, fostul premier ironizează ideea unei intervenții „umanitare”, sugerând că miza reală este accesul la resursele energetice venezuelene.
„E clar, după 20 de ani, resursele de petrol din Irak s-au mai epuizat, la fel cele din unele țări arabe, așa încât firmele americane au nevoie și ele de un nou spațiu de activitate”, notează Năstase, făcând referire și la declarația lui Trump potrivit căreia Venezuela „rămâne sub controlul nostru”.
Tribunale internaționale ocolite
Adrian Năstase amintește că, deși a fost creat Tribunalul Penal Internațional, marile puteri – SUA, Rusia și China – au refuzat să ratifice Statutul de la Roma. În schimb, preferă tribunale ad-hoc sau judecarea liderilor incomozi în instanțe naționale.
El subliniază că modelul aplicat în cazul Maduro – condamnare de către un tribunal local, capturare și aducere pe teritoriul SUA – este o variantă „mai curajoasă” a acestei practici.
Doctrina Monroe, versiunea „Plus”
Năstase apreciază că intervenția în Venezuela poate fi văzută ca o actualizare a doctrinei Monroe, pe care o numește „Monroe Plus”, prin care SUA își rezervă dreptul de intervenție în America de Sud, excluzând nu doar europenii, ci și alte puteri.
În paralel, el observă renașterea tendințelor imperiale rusești și avertizează că și China ar putea adopta o doctrină similară în zona Asia-Pacific, inclusiv față de Taiwan.
Apel către România: „Să nu mai fim naivi”
În final, Adrian Năstase lansează un apel direct către România, avertizând împotriva naivității geopolitice.
„Să nu mai credem în himere de genul «vin americanii» sau «vin occidentalii». Cel mai important este să hotărâm că «vin românii»”, afirmă fostul premier, subliniind necesitatea definirii și apărării intereselor naționale proprii.
Într-o notă de avertisment, el atrage atenția și asupra achizițiilor militare făcute pe datorie, sugerând că echipamentele cumpărate astăzi ar putea deveni rapid depășite, iar „loialitatea” față de furnizori nu ar trebui să înlocuiască o analiză strategică lucidă.
Comentează