Premium
Fostul premier Adrian Năstase recomandă CSAT-ului să consulte Tratatul româno-rus, încheiat în anul 2003, semnat chiar de către Vladimir Putin. Năstase arată că, în anul 2003, România era deja membră NATO, iar Rusia se obliga să nu intervină politic sau militar în România.
”În ceea ce privește acțiunea noastră: nu este vorba despre implicarea într-un război fizic, cu implicare directă în Ucraina. Este vorba despre un plan de descurajare la granițe
Este vorba mai curând de elemente legate de zona cyber, de zona logistică. România, probabil că va sublinia calitatea sa de membru NATO, în încercarea de a descuraja
Aici va trebui să se ia în considerare tratatul româno-rus din 2003, acesta fiind semnat de către Putin cu România, într-un moment în care România era deja membru NATO. Ideea de revenire la situația din 1997 este oarecum penibilă. Pot să înțeleg că este o umilință pentru fosta mare putere imperială, care a fost nevoită să se rezume la un teritoriu mai mic.”, a spus Adrian Năstase, la Antena 3.
Ce prevede Tratatul româno-rus din anul 2003
Conform Tratatului, Rusia și România au conchis ”inadmisibilitatea folosirii forţei sau ameninţãrii cu forţa împotriva integritãţii teritoriale”. De asemenea, conform Tratatului, nu se poate interveni în procesul politic sau de organizare militară a părții semnatare.
”ART. 1
Pãrţile contractante dezvoltã relaţii de prietenie, cooperare, înţelegere şi respect reciproc, conducându-se în relaţiile reciproce dupã principiile Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite, Actului Final de la Helsinki şi ale altor documente ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, precum şi dupã normele general recunoscute ale dreptului internaţional.
Pãrţile contractante soluţioneazã pe calea negocierilor, în conformitate cu principiile şi normele dreptului internaţional, toate problemele din relaţiile lor bilaterale.
Ele reafirmã dreptul inalienabil al popoarelor de a-şi hotârî, în mod liber şi fãrã amestec din afarã, statutul politic, de a-şi alege mijloacele de asigurare a propriei securitãţi şi de a-şi asigura dezvoltarea economicã, socialã şi culturalã.
ART. 2
Pãrţile contractante reafirmã inadmisibilitatea folosirii forţei sau ameninţãrii cu forţa împotriva integritãţii teritoriale sau a independenţei politice a oricãrui stat sau în orice alt mod incompatibil cu scopurile şi principiile Organizaţiei Naţiunilor Unite, precum şi necesitatea soluţionãrii tuturor problemelor internaţionale prin mijloace paşnice.
În cazul apariţiei unor diferende sau a unor situaţii care pot ameninţa sau ameninţã pacea ori securitatea internaţionalã sau aduc atingere securitãţii uneia ori ambelor pãrţi contractante, ele procedeazã la schimburi de pãreri în scopul gãsirii unor mijloace adecvate de reglementare paşnicã a diferendelor sau a situaţiilor ivite, în conformitate cu Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi cu documentele Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa.
Dacã una dintre pãrţile contractante va face obiectul unui act de agresiune armatã sau se va gãsi în pericol de agresiune din partea unui stat terţ ori a unor state terţe, aceasta poate sã cearã celeilalte pãrţi contractante sã aibã loc consultãri în aceastã problemã, pentru a favoriza soluţionarea conflictului conform Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite şi documentelor Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa.
ART. 3
Pãrţile contractante recunosc caracterul atotcuprinzãtor şi indivizibilitatea securitãţii şi legãtura indisolubilã dintre securitatea fiecãreia şi securitatea tuturor statelor participante la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi reafirmã dreptul inerent al fiecãreia de a fi liberã sã îşi aleagã sau sã îşi schimbe aranjamentele de securitate, inclusiv tratatele de alianţã, pe mãsura evoluţiilor lor. Ele nu îşi vor întãri securitatea pe seama securitãţii altor state.
Ele sprijinã activ dezvoltarea procesului de întãrire a securitãţii şi colaborãrii în Europa, pe baza prevederilor Actului Final de la Helsinki, a Cartei de la Paris pentru o Nouã Europã, a Cartei pentru Securitate Europeanã şi a celorlalte documente ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa.
Pãrţile contractante favorizeazã procesul de integrare europeanã şi colaboreazã în special în vederea creãrii unui spaţiu unic de drept, economic şi cultural pe continentul european.
Pãrţile contractante susţin crearea, dezvoltarea şi activitatea eficientã a structurilor general europene şi a mãsurilor de întãrire a încrederii şi securitãţii, în scopul prevenirii şi soluţionãrii pe cale paşnicã a diferendelor.
Pãrţile contractante acordã o atenţie deosebitã dezvoltãrii colaborãrii multilaterale regionale şi subregionale, ca parte integrantã a procesului general european.
Pãrţile contractante sprijinã, prin toate mijloacele, întãrirea eficienţei mecanismelor de securitate şi cooperare din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Pãrţile contractante întreprind eforturile privind asigurarea securitãţii proprii, în conformitate cu obligaţiile asumate în plan bilateral şi multilateral, inclusiv cu cele referitoare la armamente şi forţele armate.
Cooperarea militarã şi în domeniul tehnicii militare dintre pãrţile contractante se dezvoltã în conformitate cu obligaţiile asumate pe plan internaţional, pe baza principiului inadmisibilitãţii folosirii forţei sau ameninţãrii cu forţa împotriva integritãţii teritoriale sau a independenţei politice a oricãrui stat.”.
