”Inclin sa cred ca alegerile europarlamentare nu au fost miza reala a lui Crin Antonescu. In opinia mea, Crin Antonescu ramane un boem cu parul lung, pasionat de calatorii. Klaus Iohannis este neamt, este altfel, Ardealul este altfel”, a spus Nastase.
După doi ani de la condamarea sa la închisoare, fostul premier Adrian Năstase a spus că priveşte acum spre acel moment "poate cu mai puţină patimă şi revoltă:
”Poate cu mai puţină patimă şi revoltă, consider însă şi acum că ceea ce s-a întamplat atunci a fost o încercare brutală de eliminare a mea din viaţa politică.
Ultimii doi ani m-au ajutat să dobândesc o stare de pace interioară, înţelegând că, după ce, ani de zile am căutat înţelepciunea în biblioteci, acum pot să o găsesc în mine însumi", a răspuns fostul prim-ministru al României, pentru emisiunea Q&A, de la Antena 3, întrebat cum priveşte acum spre acea zi.
Năstase, gânduri de ziua lui
Cu ocazia zilei sale de naştere, care este mâine (22 iunie), fostul premier a transmis următoarele gânduri:
"La 64 de ani încerc să îmbătrânesc frumos. Nu-mi vopsesc părul şi nici sufletul. Privesc doar din când în când în trecut, dar nu cu ură. Mă uit mai atent în jurul meu, deşi trăiesc pe o insulă. Mă bucur că Mihnea, la fel ca şi Andrei, a terminat facultatea. Din păcate, nu am putut fi alături de el, în urmă cu două săptămâni, atunci când a absolvit - cum laude - după doar trei ani cursurile Universităţii americane din Paris, fiind accceptat să facă un Master la London School of Economics. Sunt mândru de el, aşa cum sunt mândru de Andrei, şi mai ales de conduita lor curajoasă din ultimii 10 ani.
În 31 iulie, Dana şi cu mine vom sărbători 29 de ani de căsnicie. În ceea ce mă priveşte, cele două date au semnificaţie doar împreună", a răspus Năstase.
Pe 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, tot de instanţa supremă, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii". El a fost încarcerat în 26 iunie 2012 şi pus în libertate la 18 martie 2013, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea lui de eliberare condiţionată.
SURSA: Antena 3
Comentează