Fostul premier al României Adrian Năstase a comentat cele mai recente declarații făcute de vicepreședintele SUA J. D Vance legat de anularea turului 1 al alegerilor prezidențiale. Năstase atenționează că România nu are de ce să ia lecții de la SUA.
"Eu cred că e foarte simplu. Că liderii români ar trebui să le spună liderilor americani că nu avem întotdeauna aceleași valori și principii. Uneori legat de alegeri poate greșim cu CCR, dar noi nu încercăm să intrăm în Capitoliul din București să aruncăm țara în aer și că noi nu grațiem în grup polițiști sau indivizi care intră și omoară oameni pașnici. Le putem spune că variantele noastre de democrație sunt vechi și consolidate și că și ei în America au variante de 200 de ani, dar nu cred că trebuie să luăm lecții de la ei", a declarat Năstase la România TV.
Vance spune că România nu are valori comune cu SUA dacă a anulat alegerile
Vicepreședintele SUA, JD Vance, a criticat din nou România pentru anularea alegerilor prezidențiale. Nu ai valori comune cu SUA dacă anulezi alegerile pentru că nu-ți place rezultatul, a spus Vance, joi, în timpul unei conferințe.
În timpul discursului, JD Vance a reluat acuzațiile lansate la Conferința pentru Securitate de la München, Germania.
„Nu ai valori comune dacă anulezi alegerile pentru că nu-ți place rezultatul. Și asta s-a întâmplat în România. Nu ai valori comune dacă ți-e atât de frică de oamenii tăi încât le închizi gura”, a spus vicepreședintele american.
JD Vance a făcut acuzațiile în timp ce vorbea despre relațiile SUA cu Europa.
„Întreaga apărare a Germaniei este subvenționată de contribuabilii americani. Există mii și mii de trupe americane în Germania astăzi. Crezi că contribuabilul american va susține asta? Dacă vei fi aruncat în închisoare în Germania pentru că ai postat un tweet răutăcios, desigur că nu este drept”, a mai spus liderul american.
Prietenia se bazează pe valori comune, a mai spus JD Vance îndemnând țările europene să-și rezolve problemele.
Comentează