"Când am făcut analiza nevoilor şi analiza SWOT am constatat că deficitul balanţei comerciale este cauzat în primul rând de o slabă capacitate de depozitare şi procesare şi atunci foarte mulţi dintre fermieri, producători de materii prime - cereale boabe sau animale - preferă să vândă sub această formă fără să avem valoare adăugată şi noi să importăm hrană procesată cu mare valoare adăugată. Singura modalitate prin care ministerul poate interveni ca să schimbe această paradigmă este să sprijine consistent investiţiile în depozitare şi procesare. Şi facem acest lucru, alocând 760 de milioane de euro pentru doi ani de zile doar pentru depozitare şi procesare în ferme. Aici sunt beneficiari doar fermierii care doresc să îşi facă capacităţii de depozitare şi procesare", a precizat Adrian Oros într-o conferinţă de presă.
El a subliniat că această submăsura a fost splitată în 8 componente, astfel încât "să fie impactate toate zonele din ţară şi toate domeniile de activitate", începând de la legumicultură, unde sunt alocate 100 de milioane de euro doar pentru sere şi solarii, iar 50 de milioane de euro pentru depozitare şi procesarea legumelor.
"Pentru zootehnie sunt 300 de milioane de euro, din care 60 de milioane de euro pentru zona montană, pentru producţia vegetală, pentru achiziţionarea de echipamente de irigaţii, dar şi pentru achiziţionarea de echipamente pentru tinerii fermieri", a adăugat şeful MADR.
Tot în septembrie va fi lansată submăsura sM 4.2 'Sprijin pentru investiţii în procesarea/marketingul produselor agricole' - care are alocată o sumă de 140 de milioane de euro şi încă 10 milioane pentru sectorul pomicol.
"Aici, pe lângă producătorii primari pot să devină beneficiari şi alţi agenţi economici care să facă depozite şi procesare, dar am dorit ca în primul rând producătorii primari să aibă acces la sume pentru depozitare şi procesare, pentru că altfel tot timpul ei, fiind veriga cea mai slabă in acest lanţ valoric, cei care au depozitarea şi procesarea pun presiune pe preţurile pe care le oferă producţiei primare. Şi noi am dorit ca ei să facă acest lucru", a explicat Adrian Oros.
De asemenea, ministrul Agriculturii a mai anunţat că pentru sM 4.3 "Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice' - o măsură care va fi lansată în octombrie - destinată UAT-urilor au fost alocate 100 de milioane de euro, informează Agerpres.
Adrian Oros alocă 760 de milioane de euro doar pentru depozitare şi procesare în ferme
Cea mai importantă măsură din programul de tranziţie sM 4.1 "Investiţii în exploataţii agricole" are alocată o sumă de 760 de milioane de euro şi va fi lansată în luna septembrie, a declarat miercuri ministrul Agriculturii, Adrian Oros, menţionând că beneficiari vor fi doar fermierii care doresc să îşi facă capacităţi de depozitare şi procesare.
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

617
VIDEO Presiune pe Guvern pentru ieftinirea carburanților: ministrul Ivan revine cu soluțiile fiscale înaintea deciziei finale
617

33
Rata a inflaţiei a depăşit 50% pe fondul războiului cu SUA şi Israel
33

1.125
Guvernul pregătește sprijin țintit pentru persoanele vulnerabile. Ministrul Muncii: Nu vreau să fie perceput acest sprijin un soi de pomană sau ceva nemeritat
1.125

2.688
Piața semiconductorilor se va prăbuși din cauza războiului din Iran: Rusia poate deveni un jucător cheie
2.688

2.619
Românii primesc o nouă lovitură: expiră plafonarea prețului alimentelor de bază, iar scumpirile se anunță în lanț
2.619

45
Ministrul Muncii: „Nu avem reduceri din punct de vedere al cheltuielilor la asistența socială”
45

3.558
Furt de proporții uriașe: 12 tone de ciocolată ale unui gigant elvețian au dispărut în tranzit. Asta ar putea lăsa rafturile goale înainte de Paște
3.558

3.552
Sondaj CURS: Guvernul, sancționat dur pentru gestionarea crizei carburanților. Românii resimt puternic scumpirile și cer reducerea taxelor
3.552

77
Vicepreşedintele CE Roxana Mînzatu şi comisarul european pentru Transport sustenabil şi turism, Apostolos Tzitzikostas, vizită oficială în România - Cei doi se vor întâlni cu preşedintele şi cu premierul şi vor participa la conferinţa The Economist
77

26
Semifinala județeană a "Maratonului pentru Educație Antreprenorială" are loc pe 31 martie, la București
26

6.160
VIDEO Revoluție pe piața auto din Europa: Se lansează prima mașină electrică cu baterie semi-solidă și autonomie de 530 km
6.160

28
ONRC: Numărul firmelor radiate a scăzut cu 3% în primele două luni din 2026
28

1.356
E alertă! Criza din Golf ar putea scumpi totul: blocarea strâmtorii Ormuz, val global de scumpiri
1.356
















Comentează