Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Adrian Ţuţuianu, după ce unul dintre primarii pe care îi conduce a semnat petiţia #FărăPenali: 'Gestul e unul inacceptabil, îl vom analiza'

Inquam Photos / Octav Ganea
tutuianu dna

Preşedintele PSD Dâmboviţa, senatorul Adrian Ţuţuianu, a precizat, luni, într-un comunicat de presă, că gestul primarului PSD din Pucioasa care a anunţat că a semnat petiţia ''Fără Penali în funcţii publice'' este inacceptabil şi va fi analizat în forurile statutare a le partidului.

''Acţiunea domnului Ana Constantin, precum şi declaraţiile din jurul acesteia, vor face obiectul analizei în forurile statutare de conducere ale partidului în perioada imediat următoare. Gestul său este unul de natură a crea confuzie în interiorul partidului şi electoratului Partidului Social Democrat, lucru pe care îl considerăm inacceptabil'', se arată în comunicatul semnat de preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Citește și: O cântăreață din România intră în afaceri: Va prelua un pachet de acțiuni la una dintre cele mai vechi mărci românești de bere

Acesta subliniază că gestul primarului PSD din Pucioasa, Constantin Ana, care are şi funcţia de vicepreşedinte PSD Dâmboviţa, este unul personal şi nu reprezintă poziţia organizaţiei judeţene de partid.

''Am luat act de afirmaţiile primarului oraşului Pucioasa, Ana Constantin, cu privire la semnarea unei petiţii pe care o promovează membrii şi activiştii USR. Faţă de acest aspect, se impun următoarele precizări: gestul domnului Ana Constantin este unul personal. Poziţia sa nu reprezintă poziţia Organizaţiei Judeţene Dâmboviţa a Partidului Social Democrat, care nu girează acţiunile politice ale adversarilor săi. PSD Dâmboviţa rămâne consecvent actelor normative adoptate în sesiunea parlamentară încheiată recent, prin care s-au adus modificări legislaţiei privind organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar, Codului penal şi Codului de procedură penală'', precizează Ţuţuianu.

Citește și: Rareș Bogdan o pune la punct pe Viorica Dăncilă: ”Când confunzi însă balcoanele cu Balcanii, capeți funcție. Ce te califică? Un creier neted ca un fund de bebeluș”

Senatorul social democrat se referă şi la termenul de ''penal'', pe care îl consideră ca neavând susţinere juridică.

''Condiţiile de acces în funcţii publice şi de demnitate publică sunt reglementate de lege, noţiunea de 'penal' nefiind statuată juridic. Ea este folosită agresiv doar ca un pretext de discreditare a Partidului Social Democrat, coaliţiei de guvernare şi a liderilor săi. Reafirmăm, în acord cu reglementarea constituţională şi europeană, faptul că nicio persoană nu este vinovată atâta timp cât nu a fost condamnată definitiv printr-o hotărâre judecătorească (a se vedea şi Directiva europeană 343/2016 privind prezumţia de nevinovăţie, transpusă recent în legislaţia internă prin proiectele de modificare a Codului penal şi Codului de procedură penală)'', subliniază Adrian Ţuţuianu.

Citește și: Se anunță GREVĂ JAPONEZĂ pe 10 august: Vor ”capul” ministrului Justiţiei

Vicepreşedintele PSD Dâmboviţa Constantin Ana, primar al localităţii Pucioasa, a declarat, luni, că a semnat petiţia ''Fără Penali în funcţii publice'' la solicitarea unor tineri din USR şi că e ''un gest de normalitate''.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.