Consilierul guvernatorului BNR Mugur Isărescu, Adrian Vasilescu, afirmă într-o analiză publicată în Ziarul Financiar că deflația (scăderea prețurilor, care poate conduce la recesiune și creșterea șomajului) acţionează ca „medicament” pe termen scurt în anumite situații când generează creșterea consumului, dar „devine extrem de periculoasă dacă i se deschid coridoare în care să fie lăsată să circule prea mult timp”.
„Întoarcerii inflaţiei i s-a tăiat din avânt... dar dezinflaţia îşi revine încet”, spune Adrian Vasilescu.
„E cert, în ianuarie a început coborârea de pe vârful inflaţionist din decembrie, dar dezinflaţia dă semne că se va mişca încet. Mai cu seamă că unul dintre motoarele inflaţiei din toamna anului trecut a fost deficitul bugetar de aproape 9 la sută. Deşi, în acest an, dezinflaţia va da contur valorii reale a unui deficit ceva mai mic, de 7 la sută, se va impune ca ambele obiective mari ale Băncii Naţionale - stabilitatea preţurilor şi stabilitatea financiară - să se conjuge şi să se potenţeze reciproc. Pentru a susţine inclusiv dieta bugetară.
Şi mai e ceva: să nu fie uitată lecţia primului an din actualul ciclu inflaţionist. În 2021, atât Fed, cât şi Banca Centrală Europeană, s-au despărţit greu de dobânzile coborâte până la zero şi de inflaţia apropiată de zero. Banii ieftini, obţinuţi din relaxare monetară, erau tentanţi. Dar au fost o capcană.
Să nu uităm! Marea Recesiune din 2008-2009, şi criza datoriilor suverane ce i-a urmat, i-au dat ocazia laureatului Nobel Milton Friedman să afirme că moneda euro va înceta să mai existe încă în timpul vieţii lui. Friedman a murit în 2006 iar euro este încă în vigoare. Această performanţă este datorată în mare măsură lui Mario Draghi, care a intervenit într-atât de categoric încât a schimbat radical politica monetară a Uniunii Europene. A fost deschisă o nouă eră: a dobânzilor spre zero sau chiar sub zero şi a banilor ieftini.
Zona euro, înainte de a ieşi din criza ce izbucnise în toamna 2008, intrase într-o încurcătură aproape la fel de complicată. O furtună financiară s-a abătut deasupra Europei. Datoriile suverane uriaşe ale statelor din sud, între care Italia, Spania, Portugalia, Grecia, cărora li se alipise Irlanda, ameninţau existenţa monedei unice şi, mai mult, puneau în pericol coeziunea Uniunii Monetare. Mario Draghi, atunci preşedinte al BCE, a anunţat un plan de salvare în care banii ieftini au jucat un rol fundamental. Ziarele scriau că Draghi a folosit „magia cuvintelor“ pentru a face să scadă preţurile, să grăbească revenirea economică şi să sprijine gospodăriile populaţiei cu venituri mici.
Dobânzile aduse la zero au împins însă preţurile… în deflaţie! Analiştii economici care susţineau măsurile lui Draghi au recunoscut că deflaţia este mai periculoasă decât o inflaţie galopantă. În general! În particular însă, au argumentat ei, în împrejurările concrete din zona euro de după 2012, „deflaţia acţiona ca un medicament“. Draghi însuşi a explicat că „deflaţia este binevenită pentru ţările de la pe-riferia zonei euro, pentru că ajută economiile lor să iasă din criză“. Subliniind că nu e o „deflaţie clasică“, ci mai degrabă un proces ce seamănă cu o dezinflaţie, care a împins în sus consumul, turismul şi competitivitatea.
În septembrie 2024, numeroase state membre ale UE erau în anticamera deflaţiei! Cu rate ajunse pâna la 0,0 la sută, ca Irlanda, sau până la 0,7 la sută ca Italia, ori cu rate în jur de 1,0 la sută ca Finlanda. Vreo 15 în total. Şocul inflaţionist din octombrie - decembrie le-a făcut un bine. Celor mai multe! Cum e Franţa, care a urcat la 1,8 la sută, sau cum e Slovenia, care a urcat la 2,0 la sută. Iată o mare problemă! O problemă a Uniunii Europene. Sustenabilitatea ratelor inflaţiei. Care aminteşte că deflaţia care acţionează ca medicament - ca să trateze inflaţia bunăoară - devine extrem de periculoasă dacă i se deschid coridoare în care să fie lăsată să circule prea mult timp”, a scris consilierul guvernatorului BNR.
Comentează