Adrian Veștea vorbește despre schimbarea guvernului după demisia lui Klaus Iohannis

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 10-02-2025 16:27

Actualizat: 10-02-2025 18:27

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Întrebat dacă se ia în calcul o eventuală schimbare a guvernului, Adrian Veștea, secretarul general al PNL, a spus că, în momentul de față, nu există un asemenea scenariu luat în calcul.

„Nu există acest scenariu luat în calcul. De altfel, am avut chiar o întâlnire, atât cu primul ministru, cât și cu președintele Senatului, alături, evident, de candidatul coaliției, Crin Antonescu. Sunt foarte multe zvonuri care apar în aceste zile în zona publică. Guvernul a fost învestit, este un guvern care este legitim și nu cred că vor exista niciun fel de perturbații în perioada următoare”, a spus Veștea.

Întrebat dacă demisia lui Klaus Iohannis schimbă situația în coaliție și dacă este văzută ca oportună sau dimpotrivă, el a spus că „este un act unilateral, este decizia fiecarei persoane care ocupă o anumită funcție”.

Referitor la Ilie Bolojan, secretarul general al PNL spune că el „este o persoană care se bucură de simpatia românilor”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri