DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Adriana Ene, de la Radio Trinitas și Trinitas TV: Viața fiecăruia este, în primul rând, o lecție de asumare

basilica.ro
copii tableta scoala

De ziua ei de naștere, îndrăgita povestitoare Adriana Ene, de la Radio Trinitas și Trinitas TV, a vorbit cu Basilica.ro despre efectul poveștilor asupra vieții noastre – fie că suntem adulți sau copii. „Toți avem o viață de poveste”, spune ea – chiar dacă povestea nu este cum ne-am fi imaginat-o noi. „Viața fiecăruia este, în primul rând, o lecție de asumare”, conform basilica.ro

La mulți ani, Adriana Ene! Interviul integral mai jos.

Basilica.ro: Dragă Adriana, când ți-ai dat seama că cel mai mult te împlinește să spui povești?

Odată, un negustor călătorind prin India, a cumpărat o pasăre minunată. A dus-o cu el acasă și a închis-o într-o colivie de aur. După câțiva ani, negustorul și-a planificat o altă călătorie în India și, apropiindu-se de pasăre, i-a spus:

– Voi merge în țara ta, voi trece prin pădurea în care te-ai născut, ai vreo dorință?

– Să fiu liberă, i-a spus pasărea.

– Asta nu se poate.

– Atunci, mergi în pădurea în care m-am născut și spune-le suratelor mele că trăiesc.

Negustorul a ajuns în India, și-a rezolvat treburile și, în ultima zi a călătoriei sale, a mers în pădure și a început să strige, anunțându-le pe suratele păsării sale captive că aceasta este vie și locuiește la el. N-a primit niciun răspuns dar, după un timp, o pasărea a căzut moartă la pământ din înaltul unui copac.

Întors acasă, acesta a mers la colivie și i-a spus păsării sale:

– Am făcut întocmai, așa cum ai dorit.

– Și? l-a întrebat pasărea.

– Nimic. Doar o pasăre ce a căzut moartă din vârful unui copac.

În clipa aceea, pasărea din colivie a căzut moartă pe fundul temniței sale.

Negustorul întristat a luat-o și a așezat-o pe pervazul ferestrei deschise cu gândul ca, mai târziu, să-i sape o mică groapă. Nu a mai fost nevoie. Eliberată, pasărea și-a luat zborul. Surata ei din pădurea indiană i-a transmis tot ceea ce era necesar.

Am redat mai sus această poveste, citită într-una dintre cele mai fascinante cărți cu povești filozofice din lume, pentru a argumenta nevoia și dragostea mea de poveste.

Nevoia – deoarece poveștile sunt pline de înțelepciune, valori, mesaje, sunt o bogăție de stil, de cuvinte, de cultură a popoarelor lumii.

Dragostea este motivată de generozitatea poveștilor. Ele nu doar că pot fi transmise, dăruite, upgradate dacă vreți, adaptate de fiecare povestitor în parte dar, mai mult de atât, ele stau la dispoziția noastră a tuturor, se lasă descoperite, transformate în unealtă terapeutică, educațională, esențiale în dezvoltarea noastră conștientă și, uneori, chiar și inconștientă.

Aș mai spune doar că povestea este o pastilă a adevărului care poate fi uneori dureros, amar, greu de înghițit, doar că „scoarța” acesteia este dulce, ne ajută să digerăm mai ușor substratul, partea profundă a poveștii.

Basilica.ro: Ce înseamnă pentru tine actul de a povesti și privilegiul de a face aceasta aproape zilnic la Radio Trinitas?

De aproape zece ani la Radio Trinitas și de peste trei ani la Trinitas TV, am această șansă de a spune povești dintre cele mai variate, de la cele științifice, culturale, povești despre scriitori, artiști, sportivi etc., povești despre emoții, comportamente, au fost foarte multe.

Din perspectiva profesională, actul de a povesti a însemnat și înseamnă multă muncă, învățare, efort de pregătire, de înțelegere a faptului că o poveste nu poate fi spusă, transmisă oricum.

Privilegiul vine frumos adăugat conștientizării responsabilității pe care mi-o asum în raport cu poveștile pe care le spun. Am mai mărturisit uneori despre nopțile mele albe în căutare de povești.

Sunt situații în care citesc zeci de povești și de-abia găsesc doar patru cinci care să-mi placă, pe care să le consider potrivite pentru a fi spuse. Alteori, am șansa să le descopăr mai ușor. Sunt foarte importante mesajele, felul în care sunt construite, să le simt ca fiind apropiate de ceea ce este esențial raportat la preocupările și nevoile ascultătorilor de Radio și TV Trinitas.

Basilica.ro: Ce rol joacă poveștile în viața noastră? Ne învață ceva despre viață? În ce fel ne ajută? (poți da și niște exemple concrete din experiența ta de povestitor – cu privire la efectul poveștilor în viața cuiva sau într-o comunitate)

Poveștile nu au vârstă și mă bucură faptul că din ce în ce mai mulți adulți trimit mesaje după vizionarea ori ascultarea emisiunilor pe care le realizez și le prezint la radio și tv. Susțin și ei, câteodată alături de copiii ori de nepoții lor, faptul că povestea este profund ancorată în viețile noastre.

Există impresionante povești de viață, oameni care prin propriile lor experiențe devin etalon pentru noi toți. Tot aici am putea să așezăm nenumărate modele de sfinți care ne pot întări și oferi curaj în credința noastră, în alegerile noastre. Există povești terapeutice care vindecă acolo unde nicio altă formă de terapie nu a dat rezultate.

Aș așeza aici două dintre experiențele mele personale. Cea dintâi s-a derulat în fața ochilor mei timp de câteva luni de zile. Venea la atelierele de arta povestirii, pe care le susțin, o fetiță extraordinar de inteligentă, strălucitoare în multe, dar care nu suporta să piardă la jocurile specializate pentru storytelling. Se trântea pe jos, plângea, se enerva foarte tare.

Ușor, ușor, prin povești, s-a schimbat, a învățat să se controleze, să înțeleagă beneficiile reale ale jocurilor, să se cunoască mai bine, să lucreze cu reacțiile și comportamentele ei și totul prin poveste.

Cea de-a doua experiență a fost în timpul Școlii Internaționale de Storytelling, din cadrul Colegiului Emerson, East Sussex, Anglia, unde am studiat arta povestirii și pe care am absolvit-o în 2018. Erau acolo povestitori din întreaga lume și multe informații valoroase s-au împărtășit în perioada aceea.

A participat la cursuri o povestitoare din Danemarca, cu specializare în psihoterapie, care a prezentat o serie de studii ce demonstra faptul că singura formă de terapie care a funcționat pe platformele din Marea Nordului, a fost terapia prin poveste.

Basilica.ro: Le mai citesc părinții povești copiilor? De ce este important să o facă?

Da și nu. Ca în orice societate, sunt părinți care se implică în formarea și dezvoltarea copiilor de la celele mai fragede vârste dar sunt și cei în casa cărora nu există cărți, nu există fundamentul acesta al obișnuirii copilului cu lectura de mic, tocmai pentru că nici ei nu sunt obișnuiți cu această formă de educare.

Aș veni în întâmpinarea întrebării cu o altă povestioară:

Odată, demult, Cărțile Importante din librării, știți cele cu conținuturi academice, cu texte pentru oamenii mari, foarte serioși și educați, au făcut consiliu și au hotărât să fie scoase din librării toate cărțile pentru copii. Nu mai suportau să-i vadă pe prichindei cum intră agitați prin librării, cum își pun mânuțele lor neatente pe ele, Cărțile Importante. Și-apoi, ce rost au volumele viu colorate, care mai conțin și poze, unele dintre ele? Niciun rost!

Cum au hotărât, așa s-a și făcut. Chiar a doua zi, toate cărțile pentru copii au fost aruncate în beciuri, în depozite uitate și doar Cărțile Importante mai tronau pe rafturile librăriilor.

Ce bine era! Niciun glas de copil, nicio mână mai lipicioasă, doar adulți serioși.

Copiii au mai intrat timizi, uimiți și stingheriți, de câteva ori prin magazinele de cărți, o vreme și-au lipit năsucurile de ferestrele librăriilor căutând volumele pentru ei apoi au renunțat.

Cu trecerea timpului, copiii au devenit adulți. Neînvățați să mai citească, să intre în librării, Cărțile Importante su fost și ele uitate, nu mai avea cine să le caute, să le cumpere. Și-au dat, așadar, seama că au greșit.

Un nou consiliu, o decizie rapidă și fermă. Cărțile pentru copii trebuiau readuse în librării de urgență!

Iată, deci, cum tot o poveste poate explica atât de profunda nevoie a cititului de povești, de cărți, de la vârstele cele mai fragede.

Basilica.ro: Ce povești ne recomanzi să citim împreună cu copiii?

Nu aș recomanda. E o plajă foarte largă aici. Pornind de la vârstele copiilor, până la felul de a fi al acestora. Părinții dornici să le citească fac ei înșiși o selecție, nu citești copilului o carte pe care nu ai răsfoit-o tu, ca părinte, mai întâi, pentru a vedea conținutul, mesajul, cât de adaptată este nevoilor copilului tău.

Alteori, poți construi propriile povești alături de copilul tău, important este să existe acest moment al lecturii, al povestirii, al împreună petrecerii timpului.

Basilica.ro: Adulții mai au nevoie de povești? De ce? Sau care sunt poveștile lor?

Poveștile adulților pot fi o țesătură fină și vie între permanenta dezvoltare personală prin lectură și cea a poveștii proprii – ce poți fi și face tu însuți ca adult, ca model pentru ceilalți – pe care o avem fiecare dintre noi.

Dar, da, au mare nevoie de povești. Adulții, chiar mai mult decât copiii, se confruntă cu probleme, situații de viață ce pot fi rezolvate prin poveștile celorlalți, ale celor care au trecut și ei prin aceleași încercări. Poveștile aduc bogăție culturală, umană, vindecă și destind, uneori în aceeași măsură.

Să nu uităm că în țări nenumărate din lumea aceasta există festivaluri internaționale de povești în care adulții sunt cei care umplu la refuz sălile, absorbind pastila adevărului în „scoarța” cea dulce.

Basilica.ro: Copiii au un rol important în emisiunile tale. Cât de naturali sunt în fața microfonului și ce ai învățat de la ei? Îți amintești vreo replică memorabilă a unuia dintre micii tăi invitați?

Cel mai important rol îl au copiii, în emisiunile mele. Îi îndrăgesc pentru tot ceea ce reprezintă ei, sinceritate, spontaneitate, dragoste nedisimulată, implicare, dorința lor impresionantă de a reveni, de a crește și a fi în continuare aproape, de a rămâne acolo unde se simt iubiți, respectați, încurajați și prețuiți.

Am învățat că inima de copil este curată, bună, îngăduitoare, iertătoare, darnică și consecventă când simte că e ținută în palmele calde ale dragostei celuilalt.

Au fost multe cuvinte, replici care m-au făcut să râd ori să plâng impresionată de candoarea lor. Le păstrez pe toate ca un impuls de lumină permanentă ce-mi ghideză drumul acesta al proiectelor dedicate copiilor. Ceea ce simt cu toată ființa este că ei îmi sunt aproape și mi-au dăruit momente, emoții și amintiri ce nu pot fi așezate în cuvinte, doar simțite.

Basilica.ro: Este vreo parabolă sau vreo povestire din Evanghelie pe care o ai mai mult la suflet? De ce? Cât de importantă ți se pare readucerea acestora în atenția credincioșilor la fiecare Sfântă Liturghie?

Sunt mai multe, cea a fiului risipitor, a celor zece fecioare și ar mai fi. Dar mă opresc asupra Pildei celor poftiți la cină. O cunoașteți cu siguranță, un om oarecare a făcut masă mare și a trimis slujitorul să cheme pe mulți la cină dar toți cei invitați s-au scuzat și niciunul nu a venit.

Există o legendă populară românească, Legenda Păpădiei care utilizează aceeași temă.

Era odată un om sărac, bătrân și singur, care voia ca din timpul vieții să facă o masă pentru pomenirea sa. Se străduiește, cumpără cele necesare, pregătește bucate bune și îi cheamă pe oamenii din sat. Nimeni nu vine. Dumnezeu și Sfântul Petru umblau, în vremurile acelea, pe pământ și au găsit la margine de drum bucatele, cu lumânări aprinse alături, bucate pe care omul le-a lăsat pentru drumeții flămânzi ce vor trece pe acolo. Săturându-se, Dumnezeu a binecuvântat să crească, în locul lumânărilor, păpădia. Ea să poarte amintirea faptului că omul poate deveni lumină și că, uneori, nu suntem atenți la darurile ce ni se fac, la șansele pe care le primim sau la care suntem chemați.

Basilica.ro: Ce le-ai răspunde celor care sunt triști că nu au „o viață de poveste”? Ce ar trebui să însemne această expresie de fapt, în opinia ta? Cum am putea avea fiecare „o viață de poveste”?

Toți avem o viață de poveste doar că nu toți avem viața așa cum ne-am dorit-o, cum am proiectat-o noi. Sunt povești mai triste, mai grele, mai înnourate sau mai senine. Sunt și situații în care nu vedem ceea ce avem, nu conștientizăm invitația la cină.

 

Dacă folosim prea des expresia „o viață de poveste” mi-e teamă să nu devină un clișeu, să nu mai poarte în profunzime semnificația reală.

Sunt vieți de poveste știute și mai puțin știute, cele ale martirilor, ale pionierilor în diverse domenii, ale sportivilor, ale mamelor, taților, asistentelor medicale neștiute de nimeni dar care mângâie și tratează bolnavi, ale copiilor care-și cresc frații mai mari ori își îngrijesc părinții, ale voluntarilor care-i caută pe cei în nevoie, ale pompierilor ce salvează vieți, ale soldaților ce și-au dat viața ori au luptat pentru țara aceasta, ale mărturisitorilor ce-au îndurat temnița și moartea pentru credința lor, atâția eroi știuți și neștiuți, adevărați eroi cu impresionante vieți de poveste.

Dar vedeți? O viață de poveste nu este întotdeauna la vedere, cu final fericit și nici parcursul nu este unul doar cu zâmbet și senin însă, are forța și curajul de a săgeta inimile celorlați și a transmite mai departe Binele.

Ar putea fi simplu să rostim lecții despre o viață de poveste. Viața fiecăruia este, în primul rând, o lecție de asumare.

Pildele din Evanghelie sunt mai potrivite decât orice aș putea spune eu. Cuvintele mele ar fi, cu siguranță, prea sărace în comparație cu tot ceea ce regăsim căutându-l pe Dumnezeu prin Cuvântul Său.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.