Adunarea Generală a Federaţiei Române de Fotbal va avea loc la data de 4 iunie

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 24-04-2024

Actualizat: 24-04-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Adunarea Generală a Federaţiei Române de Fotbal se va desfăşura marţi, 4 iunie, cu începere de la ora 11:00, conform deciziei Comitetului Executiv de miercuri, publicată pe site-ul oficial al FRF.

Evenimentul va avea loc la Casa Fotbalului, în Sala ''Nicolae Dobrin''.

În cadrul şedinţei Comitetului Executiv a fost aprobată arena care va găzdui finala Cupei României la fotbal feminin în acest sezon. Astfel, meciul din ultimul act al competiţiei va avea loc pe Stadionul Arcul de Triumf din Bucureşti, pe data de 8 iunie. Ora de disputare a partidei va fi comunicată ulterior. În prezent, competiţia îşi dispută faza grupelor: primele două etape s-au disputat deja, urmând ca ultima rundă, şi cea care va decide semifinalistele, să aibă loc pe data de 8 mai.

De asemenea, tot miercuri a fost aprobat şi calendarul competiţiilor organizate de FRF în sezonul viitor, ediţia 2024-2025.

Datele la care se vor relua competiţiile sunt:

Liga a II-a: 3 august

Liga a III-a: 31 august

Liga de Tineret: 11 august

Liga Elitelor U17: 11 august

Liga Elitelor U16: 10 august

Liga Elitelor U15: 10 august

Liga Elitelor U14: 10 august

Liga Elitelor U13: 10 august

Campionatul Naţional U19: 24 august

Campionatul Naţional U17: 24 august

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri