Adunarea naţională a respins joi, deloc surprinzător, moţiunea de cenzură a stângii împotriva guvernului lui Edouard Philippe pentru modul în care a gestionat criza "vestelor galbene", votată numai de 70 de deputaţi, relatează AFP preluată de Agerpres.
Cele trei grupuri de stânga - membri ai Partidului Socialist, Franţei Nesupuse şi Partidului Comunist - şi-au propus să facă auzite "strigătele poporului" lansate de "vestele galbene" prin această moţiune şi să condamne "politica socială şi fiscală nedreaptă dusă de 18 luni" de guvern.
La voturile stângii s-au adăugat voturile unui membru al Les Republicains, Franck Marlin, şi câteva voturi ale aleşilor RN, printre care Marine Le Pen, Nicolas Dupont-Aignan şi Jean Lassalle.
Pentru ca moţiunea să fie adoptată, ar fi trebuit că ea să fie votată de 289 deputaţi din 577.
Peste 100 de moţiuni de cenzură au fost depuse din 1958. Una singură a fost votată, în 1962, provocând căderea guvernului lui Georges Pompidou, notează AFP.
Adunarea naţională franceză respinge moţiunea de cenzură a stângii, votată de 70 de deputaţi
Explorează subiectul
Articole Similare

68
Moment istoric: mașinile electrice depășesc pentru prima dată benzina în UE la vânzări
68

36
Miniștrii de finanțe din Germania și Franța vor să stimuleze competitivitatea UE printr-un nou format
36

16
Google și-a exprimat îngrijorarea față de planul UE de a oferi rivalilor din AI și servicii de căutare acces la serviciile sale
16

20
Comisia TRAN a votat descărcarea de gestiune pentru bugetul UE pe 2024
20

25
Falcă: Europa tratează cu seriozitate importanța sistemului feroviar
25

32
Gheorghe Falcă: „Transportul, pilon al apărării europene”
32

45
Gheorghe Falcă: Agențiile europene au atribuții strategice pentru securitate și reziliență
45

1.460
Ursula von der Leyen: Acordul istoric UE–India arată că există o alternativă într-o lume fragmentată
1.460

31
Europarlamentar Andi Cristea: Doar prin educație de calitate putem construi o societate europeană mai unită și mai rezilientă
31

58
Andi Cristea, europarlamentar PSD: Astăzi alegem să închidem accesul la robinetul rusesc. Mesajul meu este unul simplu și ferm: nu ne vom sufoca, ci, din contră, Europa va respira
58

8.614
Europa dă o lovitură de mari proporții: Semnează ”mama tuturor pactelor” și se recalibrează, după ruptura de SUA
8.614

89
Dragoş Pîslaru: Ambiţia în anul 2026 este să ajungem la o sumă care per total este de 20 de miliarde de euro, din care agricultura şi cu SAFE-ul vor avea vreo 5 şi restul, 15, sunt PNRR - 10, coeziune - 5
89

173
Dragos Pîslaru: Cererea de plată 3 provine dintr-o suspendare, din 2021 până în martie 2025 nu s-au făcut nişte lucruri. CSM-ul şi cei care au contestat aceste lucruri ar trebui să îşi asume responsabilitatea pentru modul în care se va concluziona
173

















Comentează