AUR va sesiza Comisia de la Veneția, după ce AEP a amendat partidul cu 3.5 milioane de lei. George Simion, liderul formațiunii, spune că asupra partidului său se fac grave presiuni politice.
George Simion a lansat marți un atac dur la adresa guvernării, acuzând „un climat de teroare politică” în România.
„Ne confruntăm cu o situație fără precedent: opoziția e tratată ca un dușman intern, iar deciziile administrative sunt folosite ca arme politice. Nu pot exista doar <opinii corecte>, iar altele, considerate incorecte politic și care nu sunt pe placul puterii, să fie cenzurate”, a afirmat astăzi George Simion.
Liderul AUR a anunțat că va înainta toate cazurile de abuz împotriva partidului său la Comisia de la Veneția, OSCE și asociația internațională A-WEB, cu privire la „derapajele grave care afectează pluralismul politic”, scrie Mediafax.
„Blocarea rambursării cheltuielilor, presiunile asupra antreprenorilor, controlul instituțiilor. Toate arată un singur lucru: în România nu mai e loc pentru opoziție. Și asta trebuie să știe Europa”, adaugă el.
George Simion anunță că AEP a amendat AUR cu 3,5 milioane de euro: „Am fost amendați de autoritatea electorală permanentă și nu ni se rambursează o sumă considerabil aproape 3,5 milioane de euro pe motive inventate. În acest sens vom acționa în instanță și vom cere revizuirea proceselor verbale privind rambursarea cheltuielilor din campanie pentru că ne simțim efectiv țintiți de actuala putere și de instituții, de o parte a instituțiilor statului român”.
De asemenea, Simion anunță că AUR va depune miercuri moțiuni simple împotriva ministrului Transporturilor, Ciprian Șerban, la Senat, iar la Cameră împotriva ministrului Energiei, Bogdan Ivan.






























Comentează