DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Aer irespirabil! O nouă depăşire a limitelor de poluare în Bucureşti

poluare

Agenția pentru Protecția Mediului București a anunțat că, începând de vineri seara până sâmbătă dimineața, au fost înregistrate creșteri ale poluanților monitorizați în Capitală. Astfel, concentrațiile de PM10 au fost la stațiile Cercul Militar și Titan la aproape triplul valorii limită stabilite.

„La stațiile B6- Cercul Militar, de trafic, și B2- Titan, concentrațiile de PM 10 au fost cele mai ridicate, concentrația medie orară maxim înregistrată a fost de 148 micrograme/mc, aproape triplul valorii limită stabilită pentru media zilnică. Și celelalte stații de monitorizare au înregistrat concentrații medii orare ale PM 10 în jurul și peste valoarea de 100 micrograme/mc Concentrația medie orară a NO2 a ajuns la o valoare foarte apropiată de valoarea limită (185 micrograme/mc față de VL=200 micrograme/mc) doar la stația B6”, a anunțat sâmbătă dimineața Agenția pentru protecția Mediului București pe pagina de Facebook.

Este divorțul momentului: Cea mai iubită voce la nivel mondial își încheie mariajul, după o luptă lungă pe custodia copilului

Conform reprezentanților Agenției, traficul a participat semnificativ la creșterea concentrațiilor de PM10.

„La începutul serii de ieri, la toate stațiile de monitorizare din oraș s-au inregistrat corelații între poluanții monitorizați (creșteri pe aceleași perioade ale concentrațiilor de PM10, NO2 și CO, chiar și benzen). Analiza corelațiilor ne indică faptul că traficul a participat semnificativ la creșterea concentrațiilor de pm10. Începând cu ora 20, concentrațiile de particule PM 10 au crescut în continuare, în orele de seară spre noapte aducându-se aport suplimentar din încălzirea rezidențială”, au mai arătat reprezentamții APM.

Aceștia susțin că, întrucât condițiile meteo au fost nefavorabile dispersiei, s-au produs acumulări de poluanți la nivelul solului, iar concentrațiile au rămas ridicate și in cursul diminetii de sâmbătă, însă la niveluri mai reduse decât în cursul serii.

APM București anunță că a informat autoritățile locale responsabile de gestionarea traficului în Capitală.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.