Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Aeroportul din Alep, avariat de rachete israeliene

blacknesc.ro
siria israel golan

Aeroportul din Alep, din nordul Siriei, a fost lovit miercuri în zori de rachete israeliene, care au provocat pagube materiale, pentru a doua oară de la începutul lunii, a indicat Ministerul Apărării sirian, potrivit AFP.

Aeroportul a fost folosit pentru trimiterea ajutorului umanitar internaţional spre Alep, oraş puternic afectat de seismul care a devastat la 6 februarie mai multe regiuni din Turcia şi Siria.

'Către ora 03:55 (00:55 GMT), inamicul israelian a întreprins o agresiune aeriană cu mai multe rachete dinspre Mediterana, la vest de Lattakia, ţintind aeroportul internaţional din Alep', al doilea cel mai important din ţară, a adăugat ministerul sirian.

Acesta a citat o sursă militară potrivit căreia există pagube materiale.

'Avioane israeliene au ţintit interiorul aeroportului internaţional din Alep şi un depozit de arme aparţinând unor miliţii iraniene în proximitatea aeroportului, distrugându-l complet', a indicat Observatorul sirian al drepturilor omului (OSDO).

Aceasta este a doua oară când aeroportul din Alep este vizat de Israel în martie, precedentul raid făcând trei morţi la 7 martie şi scoţând din funcţiune aeroportul, conform OSDO.

Potrivit Ministerului Transporturilor, mai mult de 80 de avioane cu transporturi umanitare au aterizat pe acest aeroport după seism, în care aproape 6.000 de oameni şi-au pierdut viaţa în Siria.

În ultimii ani, Israelul a efectuat sute de lovituri aeriene în Siria, vizând poziţii ale regimului şi ale forţelor iraniene şi Hezbollahului libanez, aliaţi ai Damascului şi inamici juraţi ai Israelului.

Israelul, vecin al Siriei, comentează rar aceste lovituri, dar afirmă că vrea să împiedice Iranul să se implanteze la porţile sale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.