Aeroporturi Bucureşti a demarat lucrările de reparaţii la aeroportul Henri Coandă

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu

Publicat: 12-04-2018

Actualizat: 12-04-2018

Article thumbnail

Sursă foto: www.libertatea.ro

Compania care administrează cele două aeroporturi de lângă Bucureşti, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), a anunţat joi că a demarat lucrările de reparaţie la suprafaţa de mişcare a aeroportului, potrivit NEWS.RO.

Citeşte şi: Război deschis în teritoriu, după DECAPITĂRILE ordonate de Ministrul Educaţiei: Demiteri de ULTIM MOMENT la inspectoratele din ţară

”Primele lucrări vor consta în înlocuirea dalelor de beton degradate pe platforma 1 şi căile de rulare aferente, termenul de finalizare estimat fiind noiembrie 2018. Lucrările se vor realiza pe o suprafaţă de 3050 mp”, se arată în comunicat.

În perioada 14 aprilie – 1 mai, vor fi efectuate lucrări de întreţinere a stratului de uzură la calea de rulare Oscar, prin frezare şi aşternerea unui nou strat asfaltic (9.500 mp).

În intervalul 1 mai – 1 iunie, vor avea loc lucrări de întreţinere a stratului de uzură la calea de rulare Delta.

”Această primă fază a lucrărilor face parte dintr-un amplu program de măsuri de remediere a suprafeţelor pavate din Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, plan care prevede, printre altele, operaţionalizarea pistei 2 (08L-26R) şi a balizajului luminos de categorie III A”, se arată în comunicat.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri