Aeroporturile din sudul Europei au reușit să se redreseze după criza sanitară

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 01-02-2024

Actualizat: 01-02-2024

Article thumbnail

Sursă foto: acnusa.fr

Numeroase aeroporturi din sudul Europei au depăşit în 2023 nivelurile de trafic înregistrate în 2019, ceea ce reflectă o revenire inegală din criza sanitară, potrivit datelor statistice publicate joi de ACI Europe, o organizaţie care reprezintă 500 de aeroporturi din 55 de ţări europene, informează AFP.

La nivelul întregului continent european, traficul de pasageri prin aeroporturile europene a revenit anul trecut la 94,6% din nivelul înregistrat în 2019, a precizat ACI Europe, potrivit Agerpres.

Însă cei 2,3 miliarde de pasageri care au trecut anul trecut prin aeroporturile europene, în creştere cu 19% comparativ cu 2022, au fost repartizaţi foarte inegal comparativ cu perioada de dinainte de pandemie, a precizat ACI Europe, care vorbeşte de o "mare divergenţă" între câştigători şi pierzători.

În prima categorie figurează în special aeroporturile din Portugalia (pentru care numărul de pasageri a crescut cu 12,2% comparativ cu 2019), Grecia (creştere de 12,1%) şi Malta (creştere de 6,7%).

În cea de-a doua categorie se disting în special aeroporturile din Finlanda, în cazul cărora numărul de pasageri a scăzut cu 29,6%, în principal din cauza vecinătăţii cu Rusia, în timp ce aeroporturile din Germania, unde numărul de pasageri a scăzut cu 22,4%, sunt într-o situaţie comparabilă cu cele din Suedia (minus 21%).

Spania este singura mare ţară europeană unde aeroporturile au revenit în teritoriul pozitiv comparativ cu 2019, creştere de 3% a numărului de pasageri, în timp ce aeroporturile din Italia (minus 2%), Franţa (minus 5,4%) şi Marea Britanie (minus 6,4%) au rămas pe minus.

Dincolo de frontierele Uniunii Europene, aeroporturile care au înregistrat o creştere exponenţială sunt cele din Albania (+117%) şi Kosovo (+44%), graţie faptului că transportatorii low-cost au direcţionat rapid capacităţi.

Mai departe de restul Europei, ţările care şi-au conservat legăturile cu Rusia, după invazia Ucrainei, au beneficiat de o creştere rapidă a traficului pe aeroporturile lor, precum Uzbekistan (+110%), Armenia (+66%) şi Kazahstan (+51%). În schimb, aeroporturile din Turcia, ţară care este într-o situaţie similară cu cele de mai sus, au înregistrat o creştere de doar 2,5% a numărului de pasageri comparativ cu nivelul pre-pandemie.

O altă criză geopolitică, atacul Hamas asupra Israelului în luna octombrie, a provocat o prăbuşire a numărului de pasageri pe aeroporturile din această ţară în trimestrul patru al anului trecut (minus 63% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019), până la o medie anuală de minus 12%, potrivit ACI Europe.

În acest context al unei "relansări cu mai multe viteze", ACI Europe estimează că aeroporturile pe care le reprezintă vor depăşi în 2024 numărul de pasageri pre-pandemie, ajungând la un nivel de 101,4% faţă de cel din 2019.

ACI Europe reprezintă peste 500 de aeroporturi din numărul total de 740 de aeroporturi din Europa care au pasageri plătitori.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri