Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

AFACERE ILEGALĂ cu alcool etilic, destructurată de polițiștii din Botoșani: produsele ajungeau peste granițe

Facebook
spirt

O afacere ilegală cu alcool etilic a fost destructurată de oamenii legii din Botoșani. Polițiștii din Botoșani fac verificări într-un dosar de înșelăciune și falsificarea sau substituirea de alimente, ei având indicii că într-o fabrică de produse cosmetice, ceaiuri și cafea, se producea alcool etilic, ce era ulterior vândut în țări din străinătate.

„Deși agentul economic nu ar deține autorizația necesară emisă de Ministerul Sănătății, la punctul de lucru ar fi fost obținute diferite produse biocide destinate comerţului exterior în diferite state UE şi non-UE şi care ar fi avut în componență 70% alcool etilic, ce ar fi fost, ulterior, denaturat cu diferite substanţe”, potrivit Poliției Române, scrie Mediafax.

Citește și: ALERTE meteo: cod GALBEN de ploi și cod GALBEN de disconfort termic

 

De asemenea, a fost constatat faptul că punctul de lucru al societății respective are autorizație doar pentru activități de „ambalare, fabricarea altor produse alimentare, prepararea ceaiului și a cafelei, precum și fabricarea parfumurilor și a produselor cosmetice”.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că agentul economic nu ar fi producător autorizat de alcool etilic şi nici nu s-ar fi aprovizionat cu un asemenea produs accizat.

În fapt, pentru obţinerea alcoolului etilic, ce ar fi fost folosit la prepararea biocidelor, acesta ar fi achiziționat în perioada mai-iunie 2020 (de la doi producători naţionali autorizaţi de Ministerul Sănătăţii), aproximativ 20.000 de litri de alcool sanitar.

Ulterior, ar fi supus alcoolul unui proces de filtrare, pentru care ar fi folosit o instalaţie artizanală, destinată în mod obişnuit filtrării produselor viticole.

În urma percheziției, poliţiştii au ridicat mostre conţinând alcoolul rezultat în urma filtrării artizanale (ce vor fi analizate în laborator autorizat), precum și alte probe pentru soluţionarea cauzei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.