Mai multe rachete au lovit marţi zone din apropierea principalului cartier diplomatic din Kabul, au transmis oficialităţi afgane citate de Reuters.
„Mai multe rachete au fost lansate din două vehicule”, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne.
Potrivit unor surse, cartierul diplomatic, ţintă a atacului, a fost imediat închis, iar angajaţii ambasadelor s-au adăpostit în camere de siguranţă.
Nu a fost comunicat dacă există victime şi nici cine s-ar afla în spatele atacului care a avut loc de Ziua Independenţei Afganistanului şi în preajma demarării negocierilor de pace între Statele Unite, aliaţi şi trupele talibane.
Comentează