Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

'Flagrant la Dragnea': Dezvăluirile grave făcute de Victor Ponta despre DNA și SRI, ignorate de CSM

csm

Victor Ponta a lansat în spațiul public, pe 16 martie, într-un interviu pentru STIRIPESURSE.RO și într-o intervenţie telefonică la B1 TV, informaţii grave despre un presupus flagrant organizat de DNA în 2013. În ciuda ilegalităţilor dezvăluite, instituţiile responsabile sunt fără reacţie.

În interviul pentru STIRIPESURSE.RO, Victor Ponta a afirmat că flagrantul în care a fost prins Valentin Preda, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor în 2013, îl viza de fapt pe Liviu Dragnea. Actualul lider al PSD, pe atunci vicepremier, ar fi fost avertizat de o persoană importantă din SRI. (Povestea integrală a flagrantului, AICI!)

"Nu pot să vă spun acest lucru, pentru că, după cum ştiţi foarte bine, aceasta este o chestiune care are semnificaţie juridică. Dacă mă cheamă cineva din instituţiile statului, voi spune", a răspuns Victor Ponta, solicitat fiind să explice ce înseamnă că s-a anulat flagrantul şi dacă s-a discutat cu cineva în legătură cu o acţiune în flagrant a DNA în cazul lui Liviu Dragnea.

Vezi şi: Concluzia unui STUDIU mai puțin obișnuit: Gestul care face sandviciurile mai delicioase

De asemenea, Victor Ponta susţine că Liviu Dragnea a fost ajutat de persoane din SRI în cazul presupusului flagrant şi că, de fapt, atât actualul preşedinte al PSD, cât şi firma Tel Drum erau protejaţii statului. Întrebat de unde ştia Liviu Dragnea că urma să aibă loc o acţiune în flagrant a DNA, Victor Ponta a spus că de la o persoană din SRI. Mai mult, după ce a aflat de flagrantul eşuat, Ponta şi Dragnea ar fi mers la SRI să le ceară socoteală lui Maior şi Coldea.

STIRIPESURSE.RO a solicitat reacţii la dezvăluirile lui Ponta, de la instituţiile responsabile de cercetarea presupuselor ilegalităţi. DNA nu a oferit încă un răspuns, Inspecţia Judiciară a transmis că eventuala răspundere disciplinară s-a prescris, iar CSM comunică pur şi simplu faptul că nu s-a luat nicio măsură.

"Ca urmare a solicităţii transmise (...), suntem abilitaţi să vă comunicăm faptul că nu a fost întreprins nici un demers de către Consiliu cu privire la afirmaţiile domnului Victor Ponta din interviul acordat stiripesurse.ro şi publicat la data de 16.03.2018 şi din intervenţia telefonică din cadrul emisiunii "Actualitatea Românească", difuzat de postul de televiziune B1 TV la aceeaşi dată", precizează CSM, la solicitarea STIRIPESURSE.RO.

Nici Comisia parlamentară de control a activităţii SRI nu a reacţionat până la acest moment la dezvăluirile lui Ponta despre presupusa intervenţie a SRI în flagrantul DNA.

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.