DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

AFP: 'Pandemia de COVID-19 a făcut cel puţin 550.910 morţi în lume'

bay939.com.au
coronavirus covid-19

Pandemia de COVID-19 a făcut cel puţin 550.910 morţi în lume de când biroul OMS din China a semnalat apariţia bolii la sfârşitul lui decembrie, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza datelor oficiale, joi, la orele 19.00 GMT, potrivit Agerpres.

Peste 12.123.290 de cazuri de infecţie au fost diagnosticate oficial în 196 de ţări şi teritorii de la începutul pandemiei, dintre care cel puţin 6.461.200 sunt considerate vindecate în prezent.

Numărul cazurilor diagnosticate nu reflectă însă decât o parte din numărul real al contaminărilor. Unele ţări testează numai în cazurile grave, altele utilizează testele prioritar pentru urmărire şi numeroase ţări sărace dispun de capacităţi de depistare limitate.

De la bilanţul prezentat cu o zi înainte, în lume s-au înregistrat 5.290 de decese noi şi 205.624 de cazuri noi. Ţările care au numărat cele mai multe decese sunt Brazilia cu 1.223 de morţi noi, Statele Unite (946) şi Mexic (782).

Citește și: Codrin Ștefănescu: ‘Ce Constituție? Ce drepturi? Toată lumea la izolare! Guvernul LuCovid a luat-o razna de tot!

SUA, care au înregistrat la începutul lui februarie primul lor deces legat de coronavirus, sunt ţara cea mai afectată atât în număr de morţi, cât şi în număr de cazuri, cu 132.803 decese pentru 3.081.383 de cazuri. Cel puţin 953.420 de persoane au fost declarate vindecate.

După Statele Unite, ţările cele mai lovite sunt Brazilia cu 67.964 de morţi pentru 1.713.160 de cazuri, Regatul Unit cu 44.602 morţi (287.621 de cazuri), Italia cu 34.926 de morţi (242.363 de cazuri) şi Mexic cu 32.796 de morţi (275.003 cazuri).

Dintre ţările cele mai grav afectate, Belgia are cel mai mare număr de morţi în raport cu populaţia, cu 84 de decese la 100.000 de locuitori, urmată de Regatul Unit (66), Spania (61), Italia (58) şi Suedia (54).

China (fără teritoriile Hong Kong şi Macao) a raportat oficial 83.581 de cazuri (nouă cazuri noi de miercuri până joi), dintre care 4.634 de decese (zero noi) şi 78.590 de vindecări.

Europa totaliza joi, la orele 19.00 GMT, 201.290 de decese pentru 2.786.435 de cazuri, SUA şi Canada 141.586 de decese (3.188.126 de cazuri), America Latină şi Caraibe 135.663 de decese (3.113.598 de cazuri), Asia 40.710 decese (1.619.036 de cazuri), Orientul Mijlociu 19.260 de decese (879.503 cazuri), Africa 12.266 decese (525.980 de cazuri) şi Oceania 135 de decese (10.619 cazuri).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.