Agent de poliţie din cadrul IJP, reţinut pentru luare de mită, trafic de influenţă şi fals intelectual

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 06-11-2025 23:22

Article thumbnail

Sursă foto: www.pixabay.com

Un agent din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui a fost reţinut pentru luare de mită, trafic de influenţă şi fals intelectual în formă continuată.

Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, în aceeaşi cauză s-a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile faţă de un alt inculpat, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

"În fapt, se reţine că, începând cu luna mai 2025, inculpatul, un agent de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, a pretins pentru sine suma de 4.000 lei pentru a soluţiona favorabil un dosar deschis pe numele celuilalt inculpat, care i-a remis în acest scop suma de 2.300 lei. Totodată, în luna septembrie 2025, acelaşi inculpat, agent de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, a pretins de la aceeaşi persoană o sumă de bani, motivând că banii sunt necesari pentru a fi dată o atenţie procurorului de caz, pentru a soluţiona mai repede şi cu clasare un dosar penal pe numele acestuia, fiind întocmite în fals, în realizarea activităţii infracţionale, înscrisuri oficiale în dosarul penal anterior menţionat", precizează un comunicat de presă transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui.

Conform sursei citate, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Vaslui, au pus în executare mandate de percheziţie emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi şi ordonanţe de ridicare de bunuri şi înscrisuri.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor în care au fost săvârşite infracţiunile.

Inculpatul reţinut urmează să fie prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi la Tribunalul Vaslui, cu propunere de arestare preventivă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri