DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Agenţia pentru comerţ a SUA a reconfirmat planul de a impune tarife suplimentare de 5% pentru importuri din China

ceomagazine.co.kr
razboi sua china

Biroul Reprezentantului pentru Comerţ al Statelor Unite a reconfirmat miercuri planurile preşedintelui Donald Trump de a impune un tarif suplimentar de 5% pentru o listă de importuri din China în valoare de 300 de miliarde de dolari, care urmau să fie supuse unor tarife de 10%, începând din 1 septembrie şi 15 decembrie, relatează Reuters. potrivit news.ro

Agenţia a anunţat oficial că pe 1 septembrie agenţia pentru vamă şi protecţia graniţelor va începe să colecteze tarife de 15% pentru o parte din această listă, care include produse din China în valoare de 125 de miliarde de dolari, între care smartwatch-uri, căşti Bluetooth, televizoare cu ecrane plate şi încălţăminte.

Începând din 15 decembrie, tarife similare de 15% vor fi aplicate pentru restul de produse, care include telefoane mobile, laptop-uri, jucării şi îmbrăcăminte.

Administraţia Trump intenţiona iniţial să aplice un tarif de 10% pentru importurile din China în valoare de 200 de miliarde de dolari care nu erau încă penalizate.

Trump a anunţat creşterea tarifelor vineri, pe Twitter, ca reacţie la tarifele de retorsiune aplicate de China unor importuri din Statele Unite în valoare de 75 de miliarde de dolari, între acestea aflându-se şi petrolul.

Biroul Reprezentantului pentru Comerţ nu se referă însă la anunţul preşedintelui Donald Trump referitor la intenţia de a majora de la 25% la 30% tarifele aplicate pentru importuri din China în valoare de 250 de miliarde de dolari, de la 1 octombrie.

Un purtător de cuvânt al agenţiei a declarat că majorarea tarifelor de la 1 octombrie şi procesul de consultare publică vor fi detaliate printr-o notificare separată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.