Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Agentul de poliție care lucra la azilul groazei din Mureș, suspendat din funcție după arestare

ultima ora

Agentul de poliție care lucra la azilul groazei din Mureș, suspendat din funcție după arestare

Agentul de la IPJ Mureș, implicat în cazul azilului din Bărdești, acolo unde lucra în timpuil liber pentru a=și ajuta mama, care era administratora centrului, uia fost suspendat din funcție.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureș a fost informat de instanța de judecată cu privire la faptul că, față de un angajatul Penitenciarul Târgu Mureș, a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

„În conformitate cu prevederile legale, cel în cauză a fost suspendat din funcție, urmând ca, în funcție de evoluția anchetei, să fie dispuse celelalte măsuri prevăzute de lege”, transmite Poliția Mureș.

Trei persoane cercetate în cazul azilului groazei din Bărdești, județul Mureș, au fost arestate preventiv, în noaptea de sâmbătă spre duminică, potrivit deciziei Tribunalului Mureș.

Magistrații Tribunalului Mureș au admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Tg-Mureș privind trei inculpați din dosarul deschis după ce zeci de persoane - adulți și copii cu probleme neuro-psihomotorii - au fost găsite în condiții îngrozitoare, în mizerie și flămânzi, la Centrul de îngrijire din Bărdești.

Astfel, Cosmin Ionuț Păpuc, Jolan Pascu și Flavius Teodor Pascu au fost arestați preventiv pentru 30 de zile

Procurorii DIICOT Târgu Mureș au reținut sâmbătă trei persoane în cazul azilului din localitatea Bărdești, județul Mureș, pentru constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de persoane.

„La data de 29 iulie, procurorii DIICOT au comunicat Administrației Naționale a Penitenciarelor că unul dintre inculpați, membru fondator al asociației Re-Min, este agent de poliție penitenciară la Penitenciarul din Târgu-Mureș. Față de acesta, procurorii au dispus punerea în mișcare a actiunii penale și măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore.

Acuzațiile nu vizează exercitarea atribuțiilor de serviciu din cadrul penitenciarului”, informează Ministerul Justiției.

Din punctul de vedere al statutului poliţiştilor de penitenciare, agentul în cauză nu va mai exercita atribuțiile funcției.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.