Principalele punctele de trecere a frontierei din judeţul Arad sunt aglomerate, vineri, pe sensul de intrare în ţară, autorităţile precizând că au început să vină acasă pentru sărbători mulţi dintre românii care lucrează în străinătate, în acest sens fiind luate măsuri pentru a se fluidiza traficul
La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I (DN7) este cea mai mare aglomeraţie la traficul uşor şi turistic, timpul de aşteptare pentru controlul documentelor fiind de cel puţin o oră. Aici sunt disponibile două artere de intrare în ţară pentru autoturisme şi autocare.
La Nădlac II, pe autostrada pan-europeană, se aşteaptă aproximativ 40 de minute pentru a se intra în România, deşi sunt disponibile cinci artere de intrare.
"Avem un număr mare de autoturisme prezente la verificările de frontieră pe sensul de intrare în ţară, în contextul în care se apropie sărbătorile de iarnă şi mulţi cetăţeni români stabiliţi în alte ţări se întorc acasă pentru a fi alături de familiile lor", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Andrei Dincă.
El a precizat că s-au luat măsuri pentru fluidizarea traficului la frontiera cu Ungaria, fiind suplimentat numărul poliţiştilor planificaţi la controlul documentelor de călătorie.
De asemenea, Poliţia de Frontieră Română precizează, într-un comunicat transmis vineri, că în această perioadă numărul poliţiştilor de frontieră a fost suplimentat la 3.800 la nivelul întregii ţări.
"În contextul în care se vor crea aglomerări, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare în ţară, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei. La graniţa cu Ungaria şi Bulgaria formalităţile de frontieră se derulează în comun cu autorităţile din statele vecine, sens în care reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Române menţin permanent legătura cu omologii unguri şi bulgari, pentru dispunerea unor măsuri comune de fluidizare a traficului (suplimentarea arterelor şi a personalului aferent)", a transmis sursa citată.
Pentru că în zilele următoare sunt preconizate creşteri tot mai mari ale valorilor de trafic, cei care vin în România sunt sfătuiţi să consulte aplicaţia online care monitorizează timpii de aşteptare la graniţe, care poate fi găsită pe site-ul Poliţiei de Frontieră.
Aglomeraţie la frontieră - românii care lucrează în străinătate au început să vină acasă de sărbători
București
5°C
Articole Similare

659
Accident groaznic pe DN 17: O mașină a lovit puternic un autobuz. Traficul rutier este complet blocat, în urma coliziunii
659

579
Roiuri de drone rusești, la granița cu România: Au fost ridicate avioanele F-16 și s-a emis mesaj RO-Alert
579

3.142
Tulburătorul fenomen Hikikomori se extinde și în Europa: de ce tot mai multe persoane se închid în cameră cu lunile
3.142

1.263
O companie de transport alternativ, prezentă și în România, se confruntă cu un al doilea proces pentru agresiune sexuală
1.263

631
Horoscopul zilei de 16 aprilie 2026. Leii simt nevoia de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
631

56
Intervenție de urgență a Jandarmeriei Montane: turiști căzuți cu ATV-ul într-un pârâu
56

3.245
'Credeam că este o divinitate' - După ani de 'jurământ', o tânără din Argentina dezvăluie ce a trăit alături de 'Guru' Bivolaru
3.245

2.289
Ministrul Educației, gafă de „nota 4”: a greșit de două ori pragul de promovare la Bacalaureat
2.289

155
Starețul Mănăstirii Xenofont din Sfântul Munte Athos, înainte de aducerea Cinstitului Cap al Sf. Gheorghe la Mănăstirea Pantocrator: 'Când sărutăm cu evlavie sfintele moaște, sărutăm Preasfântul Trup al lui Hristos Cel Înviat'
155

7.608
VIDEO UPDATE Incendiu devastator în Constanța: Arde un bloc întreg. A fost activat Planul Roșu de Intervenție
7.608

35
Intervenţie pentru salvarea unei persoane care s-a răsturnat cu ATV-ul într-o zonă greu accesibilă a Munţilor Şureanu
35

42
De miercuri, elevii revin la clase pentru ultimul modul de învăţare din acest an şcolar
42

62
Biciclist accidentat grav de un motociclist, după ce a traversat strada pe culoarea roşie a semaforului
62
















Comentează