Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Aglomerație la Vama Giurgiu: Camioanele care tranzitează frontiera au de aşteptat 120 de minute, autoturismele, 50 de minute

www.news.ro
camioane cozi graniță

Camioanele care ies din ţară prin PTF Giurgiu au de aşteptat două ore, iar autoturismele care tranzitează PTF Giurgiu au de aşteptat aproximativ o oră controlul de frontieră, atât pe sensul de intrare cât şi pe sensul de ieşire din ţară.

"În ultimele 24 de ore, la graniţa cu Bulgaria au fost efectuate formalităţi de frontieră prin PTF Giurgiu, pe sensul de intrare în ţară, pentru aproximativ 1.300 de camioane, 2.400 de autoturisme şi 10.500 de persoane, iar pe sensul de ieşire din ţară pentru aproximativ 1.300 de camioane, 3.500 de autoturisme şi 15 mii de persoane', a declarat joi, pentru AGERPRES, purtătoarea de cuvânt a ITPF Giurgiu, Raluca Dumitrache.

La momentul actual, traficul prin PTF Giurgiu la turisme se desfăşoară pe câte patru artere de circulaţie, pe sensul de intrare în ţară şi pe trei artere de circulaţie pe sensul de ieşire din ţară, iar timpul de aşteptare la controlul de frontieră este de 50 de minute atât pe sensul de intrare cât şi pe cel de ieşire din ţară.

Pentru autocamioane, traficul prin PTF Giurgiu se desfăşoară pe câte patru artere de circulaţie, pe sensul de intrare în ţară şi pe cinci artere de circulaţie pe sensul de ieşire din ţară, iar timpul de aşteptare pentru acestea este de 120 de minute pe sensul de ieşire din ţară şi de 50 de minute la intrarea în România.

"Aceşti timpi ridicaţi de aşteptare sunt determinaţi de numărul mare de mijloace de transport prezente pentru tranzit. La nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu au fost dispuse toate măsurile aflate în competenţă pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control operativ. Astfel, pentru fluidizarea traficului, au fost suplimentate arterele de control şi a fost suplimentat numărul poliţiştilor de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor', a completat Raluca Dumitrache.

Menţionăm faptul că, pe teritoriul statului bulgar, în zona sensului giratoriu, înainte de zona Punctului de Trecere a Frontierei Ruse, în seara zilei de miercuri, 3 august, între orele 18:00-23:00, s-a desfăşurat o acţiune de protest ceea ce a dus la îngreunarea traficului în zona de frontieră şi în această perioadă mulţi români aleg să îşi petreacă vacanţa în străinătate, ceea ce a condus la creşterea traficului şi, implicit, creşterea timpului de aşteptare la controlul de frontieră.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.