Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Aglomeraţie pe drumurile spre şi dinspre sudul litoralului - Poliţiştii recomandă rute alternative

ct100.ro
litoral statiuni plaja

Traficul rutier este aglomerat, luni dimineaţă, pe drumurile spre şi dinspre sudul litoralului, iar poliţiştii din judeţul Constanţa recomandă folosirea unor rute alternative, potrivit news.ro.

Potrivit Poliţiei Judeţene Constanţa, pe drumurile naţionale din sudul litoralului sunt înregistrate, luni, valori ridicate de trafic, pe ambele sensuri de mers.

"Poliţişti din cadrul Serviciului Rutier sunt prezenţi în principalele intersecţii care ridică probleme, respectiv staţiunea Eforie Nord (intrare şi ieşire) şi DN 39/DN 38 (intersecţie Agigea-Techirghiol), pentru asigurarea fluenţei traficului rutier şi prevenirea formării de ambuteiaje”, se arată în comunicat.

Pentru şoferii care se deplasează de pe litoral către autostradă este recomandată următoarea rută alternativă: DN 39 Mangalia - DJ 391 Negru Vodă – DN 38 Topraisar – DJ 391 Mereni – DJ 308 Ciocârlia - DJ 381 – Valea Dacilor – Medgidia – Autostrada A2.

Totodată, conducătorii auto care se deplasează dinspre autostradă către sudul litoralului sunt sfătuiţi să aibă în vedere următoarea rută alternativă: Autostrada A2 - Medgidia - DJ 381 Valea Dacilor - DJ 308 Ciocârlia - DJ 391 Mereni - DN 38 Topraisar - DJ 391 Negru Vodă - DN 39 Mangalia.

"Pentru reducerea riscului rutier, şoferii sunt sfătuiţi să păstreze în mers o distanţă corespunzătoare, care să le permită să oprească în condiţii de siguranţă, să respecte limitele legale de viteză, să se asigure şi să semnalizeze când schimbă banda de circulaţie, să pună în funcţiune luminile de avarie când încheie o coloană care opreşte sau încetineşte brusc şi să acorde prioritate la ieşirea din spaţiile de servicii”, a mai precizat IPJ Constanţa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.