Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Agricultorii afectați de secetă în 2019 și 2020 vor fi ajutați financiar de Guvern: este vorba de 1,088 miliarde lei

fonduri europene agricultura

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a anunţat joi că producătorii agricoli ale căror culturi înfiinţate în toamna anului 2019 au fost afectate de secetă în anul agricol 2019-2020 vor beneficia de despăgubiri, astfel că acest proces nu este influenţat de faptul că Legea privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile, adoptată de Parlamentul României, a fost declarată neconstituţionalăm, relatează News.ro.

Citește și: Ministerul Fondurilor Europene mizează pe fondurile europene pentru salvarea României: 'Reprezintă una dintre puţinele locomotive de dezvoltare'

”Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) anunţă că producătorii agricoli ale căror culturi înfiinţate în toamna anului 2019 au fost afectate de seceta pedologică manifestată în anul agricol 2019-2020 vor beneficia de despăgubiri şi că declararea ca neconstituţională a Legii privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile, adoptată de Parlamentul României, nu va influenţa acest proces”, precizează MADR.

Proiectul de Ordonanţă de urgenţă elaborat de MADR cuprinde dispoziţii referitoare la instituirea unei scheme de ajutor de stat conform reglementărilor în vigoare.

Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat este de 1,088 miliarde lei şi se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinaţie Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2020, prin rectificare bugetară. Proiectul de act normativ a fost notificat la Comisia Europeană, iar în prezent parcurge etapele de avizare interministerială.

După expirarea termenului de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat şi primirea Deciziei (CE) privind aprobarea acordării ajutorului de stat, se efectuează autorizarea la plată a beneficiarilor şi se poate constitui obligaţia de plată a acestui ajutor de stat. Plata se va realiza de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

”Ca urmare a declarării neconstituţionale a Legii privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile, adoptată de Parlamentul României, s-au vehiculat în spaţiul public informaţii potrivit cărora nu mai există cadrul legal pentru acordarea de despăgubiri. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale aduce la cunoştinţa fermierilor că aceste informaţii vehiculate în spaţiul public sunt false şi, totodată, informează asupra faptului că a iniţiat toate demersurile legale necesare pentru ca fermierii afectaţi de secetă să primească despăgubiri care vor compensa pierderile suferite pentru ca aceştia să dispună de resursele financiare pentru finanţarea lucrărilor agricole viitoare”, arată ministerul.

Legea privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile, iniţiată de Parlamentul României, constituie un demers independent de acţiunile întreprinse de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi nu influenţează sub nici o formă acordarea de despăgubiri fermierilor ale căror culturi înfiinţate în toamna anului 2019 au fost afectate de secetă, subliniază Ministerul Agriculturii.

Pe 14 iulie 2020, Plenul Curţii Constituţionale, în cadrul controlului anterior promulgării, a luat în dezbatere Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile, obiecţie formulată de Guvernul României. În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat ca Legea privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile este neconstituţională, în ansamblul său şi nu poate fi pusă în aplicare.

De asemenea, Ministerul Agriculturii a mai anunţat că ministrul Adrian Oros a participat miercuri, 15 iulie 2020, la a treia consultare online cu entităţile publice şi private implicate în elaborarea Planului Naţional Strategic (PNS), în cadrul Grupului de Lucru - „Intervenţii în domeniul agricol – finanţate din Pilonul II PAC (măsuri de investiţii şi alte intervenţii în domeniul agricol)”, având ca temă versiunea 2 a analizei SWOT – Obiectiv Specific 3. “Îmbunătăţirea poziţiei fermierilor în lanţul valoric”.

La eveniment au participat şi Emil Dumitru, secretar de stat în cadrul MADR, Daniela Rebega, director general adjunct AMPNDR, reprezentanţi ai unor organizaţii importante din zona dezvoltării rurale şi agriculturii, ai mediului asociativ, precum şi directori şi experţi din cadrul MADR.

”Ministrul Adrian Oros a accentuat importanţa îmbunătăţirii gradului de pregătire profesională a forţei de muncă din agricultură, precizând că autorităţile, împreună cu mediul asociativ şi instituţiile de învăţământ, trebuie să creeze forme de pregătire continuă, de specializări şi instruiri pentru a-i ajuta pe fermieri să dobândească competenţe în vederea creşterii eficienţei exploataţiilor”, mai arată ministerul.

Secretarul de stat a enumerat posibilele categorii de intervenţie pe pilonul II, menţionând suplimentarea alocărilor care ar putea reveni României pe programarea 2021-2027, inclusiv prin Planul de Redresare Economică, “Next Generation”. În plus, Emil Dumitru a subliniat importanţa asocierii şi rolul major pe care îl au asociaţiile profesionale în ce priveşte convingerea micilor fermieri de a se asocia.

Daniela Rebega a prezentat principalele modificări şi actualizări operate în cadrul analizei SWOT, afirmând că au fost luate în considerare toate comentariile bazate pe date statistice noi şi amintind că termenul pentru transmiterea observaţiilor este 3 august 2020.

Directorul general adjunct a mai adăugat că următorii paşi ce trebuie parcurşi sunt finalizarea analizei nevoilor, document care de asemenea, va fi supus spre consultare pentru fiecare capitol în parte, precum şi elaborarea Strategiei de intervenţie pentru ambii piloni.

Participanţii şi-au exprimat punctele de vedere cu privire la măsurile de investiţii în domeniul agricol şi au fost discuţii bazate pe experienţa actualului exerciţiu financiar şi pe lecţiile învăţate pe fiecare sector, pentru ca în viitor PNS să reflecte nevoile mediului rural din România.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.