Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Agroland anunță încheierea plasamentului privat, prin care au fost subscrise 8.565.782 de acțiuni, în valoare de 7,9 milioane de euro

pui

Agroland, cel mai mare lanț de magazine din România specializate pe segmentele de grădinărit, îngrijirea animalelor de companie și hobby farming, anunță încheierea plasamentului privat, prin care au fost subscrise 8.565.782 de acțiuni, în valoare de 38,5 milioane de lei (7,9 milioane de euro).

Plasamentul a fost intermediat de TradeVille și, deși inițial fusese programat pentru perioada 18 noiembrie – 2 decembrie 2020, s-a încheiat anticipat din prima zi, în condițiile unei suprasubscrieri cu 385% peste valoarea ofertei, potrivit mediafax.ro.

Citește și: Bistrița intră în carantină: incidența cazurilor este de 9,1 la mia de locuitori

Totalul acțiunilor subscrise a fost de 4,85 ori mai mare decât oferta inițială de 1.765.590 de acțiuni și s-au înregistrat 139 de subscrieri. Metoda de alocare utilizată a fost pro-rata, iar prețul de vânzare a fost de 4,5 lei pe acțiune. Subscrierea minimă s-a ridicat la 99.000 lei, echivalentul a 22.000 de acțiuni.

Peste 97% dintre ordinele de subscriere ale clienților TradeVille, care au participat la plasament, au fost lansate prin platforma online de tranzacționare. Această ofertă de acțiuni survine la opt luni de la finalizarea cu succes a unei oferte de obligațiuni corporative, desfășurată de Agroland în parteneriat cu TradeVille, prin care a fost obținută o finanțare de 8.080.300 lei. Capitalul respectiv a fost parțial utilizat pentru dezvoltarea unui nou concept de magazine, Agroland MEGA, care se adresează atât clienților tradiționali, cât și celor cu venituri peste medie.

În urma încheierii cu succes a plasamentului de acțiuni, evaluarea Agroland se situează la 10 milioane de euro, estimează reprezentanții companiei.

Agroland a finalizat primul semestru din 2020 cu o cifră de afaceri de 25,5 milioane de euro, în creștere cu 18% față de aceeași perioadă din 2019, și cu un profit net de patru ori mai mare decât cel înregistrat în 2019. Compania a preluat Avicola București, sucursala Mihăilești. Compania a fost fondată în 1997, la Timișoara, de către antreprenorul Horia Cardoș. În prezent, rețeaua Agroland are 248 de unități, localizate în 29 de județe, și 400.000 de clienți unici/an. În 2019, a înregistrat peste 2,2 milioane de bonuri de cumpărături și o medie de cinci vizite pe an pentru fiecare client.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.