VIDEO Ai uitat banii acasă? Biserica acceptă și plata cu cardul. Enoriașii pot face donații prin intermediul POS-urilor

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 24-07-2025 22:28

Actualizat: 25-07-2025 01:28

Article thumbnail

Sursă foto: playtech.ro

O biserică din municipiul Brașov a decis să țină pasul cu vremurile, instalând un terminal POS pentru a le permite credincioșilor să facă donații chiar și atunci când nu au numerar. Terminalul a fost montat lângă cutia milei, iar donațiile se pot face simplu, cu cardul bancar.
@anapedia.travel ???? La o biserică din Brașov poți dona direct la POS???? ???? Brasov #romania #brasov #biserica #credinta #amin #donatie #curiozitati ♬ sunet original - Alex Velea

Potrivit brasov.net, terminalul le oferă enoriașilor posibilitatea de a alege sume fixe. Aceștia pot plăti 5, 10 sau 15 lei. Inițiativa aparține Bisericii Sf. Ioan din Brașov, o biserică romano-catolică administrată de Ordinul Franciscan.

Reacții pozitive

Videoclipul postat de o turistă pe rețelele de socializare a devenit viral, iar mulți internauți au apreciat gestul bisericii.

content-image

„Foarte tare! Biserica este o comunitate și poate că se derulează activități social-filantropice. Felicitări părintelui!”, a comentat un utilizator.
„Mi se pare ok. Nu toți au bani cash în buzunar. Dacă simți nevoia să donezi, o faci cu cardul. Bravo!”, a adăugat altul.

Critici și ironii

Totuși, nu toată lumea a privit cu ochi buni această schimbare.

„Cerul se cumpără, fraților: Visa, Mastercard, cash, oricum”, a scris un internaut cu ironie.
Alte comentarii acide au fost: „Donații spre mașini de lux, case, vacanțe. Spre săraci, când?”, sau „Mâine-poimâine se va putea dona și în crypto”.

content-image

Inițiativa reflectă adaptarea instituțiilor religioase la noile realități economice și tehnologice. Potrivit sursei citate, astfel de terminale POS au mai fost instalate în lăcașuri romano-catolice din Transilvania, precum Alba Iulia, Cluj-Napoca, Șumuleu Ciuc și Satu Mare.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri