Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Air France-KLM intenţionează să atragă până la 4 miliarde de euro pentru a rambursa fondurile de stat primite din cauza pandemiei de Covid-19

www.airfranceklm.com
Air france klm

Air France-KLM intenţionează să atragă până la 4 miliarde de euro pentru a rambursa fondurile de stat primite din cauza pandemiei de Covid-19, a anunţat joi compania aeriană, eclipsând câştigurile robuste în urma unei redresări a călătoriilor aeriene, informaţie care a dus la scăderea acţiunilor sale cu peste 4%, transmite Reuters, citat de news.ro.

Compania aeriană, care în 2020 a primit împrumuturi de 10,4 miliarde de euro susţinute de Franţa şi Olanda, cei mai mari acţionari ai săi, a confirmat necesitatea unei atrageri de fonduri pe care luat-o în considerare în octombrie.

Cu toate acestea, nu a oferit detalii despre termenii şi momentul oricărei strângeri de fonduri.

”Air France-KLM intenţionează să rămână flexibilă cu privire la structurile tranzacţiilor, precum şi la secvenţierea şi dimensionarea fiecărui instrument în funcţie de condiţiile pieţei”, se arată în comunicat.

Banii care urmează să fie atraşi depăşesc valoarea de piaţă actuală a grupului, de puţin sub 3 miliarde de euro.

Acţiunile Air France-KLM, care miercuri au atins un maxim al ultimelor trei luni, au scăzut joi cu aproximativ 4,5%, la 4,267 euro pe unitate.

Performanţa din trimestrul patru a fost ajutată de o redresare a călătoriilor transatlantice, deoarece Statele Unite s-au redeschis în noiembrie pentru călătorii vaccinaţi.

Grupul a adăugat că a început să vadă o creştere a rezervărilor în acest trimestru, deoarece restricţiile Omicron încep să se reducă.

Profitul de bază sau EBITDA din trimestrul patru a ajuns la 827 de milioane de euro, în creştere faţă de o cifră de 796 de milioane din trimestrul III, fiind şi al doilea trimestru consecutiv de profitabilitate la acest nivel de la izbucnirea pandemiei.

Pe ansamblul anului, profitul EBITDA a ajuns la 745 de milioane de euro, depăşind previziunile analiştilor şi previziunile proprii ale companiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.