Anca Alexandrescu susține că a fost invitată 'la discuții', la Ambasada SUA din București

Autor: Anca Flondor

Publicat: 16-11-2025 23:30

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Anca Alexandrescu, care și-a depus, vineri, candidatura pentru Primăria Bucureşti, a anunțat ca a fost invitată la Ambasada SUA de la București, pentru a avea o întrevedere cu șeful Departamentului Politic al ambasadei.

Jurnalista spune că va discuta despre ce va face dacă va câștiga mandatul de primar al Capitalei.

„Am primit joi o invitație, la ora 12, de la o doamnă, specialist politic, de la Ambasada SUA din București, care mi-a spus că vrea să mă sune. M-a sunat și mi-a spus că ei invită candidații la discuții, și că au decis să îi invite pe toți cei patru candidați mai importanți, adică eu, Băluță, Ciucu și Drulă. Eu am spus că pentru mine sunt cetățenii pe primul plan. Întâlnirea avea loc cu Adjunctul Departamentului Politic de la ambasadă și s-ar vorbi despre ce am de gând să fac la București. Nu vreau să o luați ca pe un refuz, le-am spus, chiar când lucram la Guvern aveam tot aceeași opinii, ambasadele să nu deschidă ușa cu piciorul. I-am spus că nu vin, pentru că pentru mine pe primul plan sunt cetățenii, așa că ne vom vedea în biroul primarului general după ce voi câștiga alegerile.

Probabil că ceilalți candidați se vor duce. Eu nu. Nu cred că are treabă ambasada SUA cu ce vrea primarul să facă la București. Mi-a spus că ei sunt echilibrați, dar le-a spus că nu prea au fost, decât acum de când a venit Trump. Americanii sunt conectați la alegerile din București, deci ei confirmă că suntem 4 pentru alegeri. Pe mine nu mă poate chema nimeni, nicăieri”, a declarat Anca Alexandrescu, la Realitatea Plus.

Anca Alexandrescu susținută de AUR, PNŢCD şi Forţa Alternativă pentru România

Anca Alexandrescu şi-a depus, vineri, candidatura pentru Primăria Bucureşti, fiind susţinută de o alianţă formată din mai multe partide, printre care AUR, PNŢCD şi Forţa Alternativă pentru România (FAR).

”Am decis să candidez la Primăria Capitalei după şase ani în care am realizat o emisiune unde m-am întâlnit zi de zi cu problemele românilor, nu doar ale bucureştenilor. Şi de prea multe ori am fost pusă în situaţia de a le spune oamenilor ”Nu pot să fac mai mult decât ce fac la televizor”. A venit momentul să mă implic să fac mai mult. Am experienţă, atât în domeniul administraţiei locale, cât şi în administraţia centrală şi cunosc în adâncul lui statul român. Ştiu foarte bine unde trebuie să îndreptăm lucrurile, ştiu foarte bine unde putem să tăiem pentru că se scurg bani în proiecte care nu sunt utile cetăţenilor bucureşteni”, a declarat Anca Alexandrescu.

Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat care sunt formaţiunile politice care o susţin pe Anca Alexandrescu.

”PartiduL AUR, împreună cu PNŢCD, împreună cu FAR şi alte formaţiuni politice au făcut ceea ce este corect şi au ales să nu divizeze votul la Bucureşti şi să susţină cel mai puternic candidat, candidatul cu şanse din partea mişcării poporului român. Aşa că am format o alianţă opusă alianţei care este la guvernare. Alianţa de la guvernare are trei candidaţi, sunt candidaţii pro-guvernamentali, noi suntem alianţa poporului român şi noi ca formaţiune politică împreună cu celelalte formaţiuni politice o susţinem pe doamna Anca Alexandrescu”, a afirmat liderul AUR.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri