"Ajunge cu rutina!" – Directorii aeroporturilor cer schimbarea conducerii Asociației Aeroporturilor din România

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 27-08-2025 14:42

Actualizat: 27-08-2025 17:42

Article thumbnail

Sursă foto: Profimedia

Un val de nemulțumiri vizează conducerea Asociației Aeroporturilor din România (AAR). În cadrul unei întâlniri desfășurate în stațiunea Venus, județul Constanța, directorii aeroporturilor membre au cerut oficial revocarea conducerii și modificarea statutului asociației.

 

Două treimi dintre membri au semnat solicitarea de convocare a unei ședințe extraordinare, acuzând lipsa de acțiune, întârzierea proiectelor în derulare și nevalorificarea fondurilor disponibile pentru dezvoltare.

content-image

„Traficul de pasageri crește, industria aviatică se mișcă, dar proiectele AAR bat pasul pe loc. E nevoie de o nouă viziune, de o conducere conectată la realitățile actuale și la tehnologiile moderne”, transmit reprezentanții aeroporturilor.

AAR reunește toate aeroporturile din România – atât cele aflate sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (Otopeni, Băneasa, Timișoara, Constanța), cât și cele din administrarea autorităților locale.

După 25 de ani cu aceeași conducere, directorii spun că este timpul pentru un „suflu nou” și o resetare a priorităților. Ei cer măsuri concrete pentru atragerea fondurilor europene, accelerarea proiectelor de infrastructură și modernizarea sistemului aeroportuar din România.

Asociația are ca obiectiv reprezentarea intereselor aeroporturilor în fața autorităților naționale și internaționale, dar și implementarea de proiecte pentru dezvoltare și perfecționarea personalului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri