Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Ajunși RUȘINEA Europei, exportăm fotbal: FRF vrea să organizeze Supercupa în Italia, Spania, Germania, Marea Britanie, SUA sau Moldova

Inquam Photos - George Călin
Inquam CFR Cluj supercupă

Federaţia Română de Fotbal doreşte ca începând cu ediţia 2022 să organizeze Supercupa României în ţări cu comunităţi mari de români precum Italia, Spania, Germania, Marea Britanie, SUA sau Republica Moldova, a anunţat, luni, preşedintele Răzvan Burleanu, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul şedinţei Comitetului Executiv.

"Azi, la nivelul Comitetului Executiv, ne-am asumat un proiect prin care ne dorim să ducem cluburile cât mai aproape de toţi românii, indiferent unde sunt aceştia. De aceea, în 2022 ne propunem să organizăm Supercupa României într-una dintre ţările cu comunităţi mari de români precum Italia, Spania, Germania, Marea Britanie, SUA sau Moldova. Oricare dintre aceste ţări poate reprezenta o opţiune începând cu ediţia 2022 a Supercupei", a afirmat el.

"Planul iniţial era să organizăm în străinătate chiar Supercupa de anul acesta, dar pandemia ne-a dat planurile peste cap", a adăugat Răzvan Burleanu.

Comitetul Executiv al FRF a aprobat, luni, ca Supercupa României, ediţia 2021, în care se vor întâlni campioana din acest sezon, CFR Cluj, şi câştigătoarea Cupei, Universitatea Craiova, să se dispute la data de 10 iulie. Ora şi locul de disputare a partidei vor fi anunţate ulterior pe site-ul FRF.

Cupa României, ediţia 2021-2022, va debuta pe 28 iulie, după următorul program: faza I - 28 iulie, faza a II-a - 11 august, faza a III-a - 25 august, faza a IV-a - 8 septembrie, faza optimilor - 27 octombrie, faza sferturilor - 1 decembrie, faza semifinalelor - 20 aprilie 2022 (manşa tur) şi 11 mai 2022 (manşa retur), iar finala pe 19 mai 2022.

De asemenea, sezonul competiţional 2021-2022 va începe pentru Liga a II-a în data de 31 iulie, iar pentru Liga a III-a pe 28 august.

Tot luni, Comitetul Executiv a decis ca Adunarea Generală a FRF să aibă loc la 28 iunie, de la ora 11:00, în incinta bazei sportive din Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia, respectând măsurile de distanţare socială.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.