Ajunul Sfântului Nicolae sau a Sânnicoarei era un prilej de mare bucurie în gospodăriile din Sânpetru de Câmpie, întrucât sărbătoarea coincidea cu alegerea oilor, adică readucerea acestora acasă de la stână, dar şi cu primirea darurilor de către copii, aşa că seara era petrecută cu boxălitul sau lustruitul cizmelor.
"Atunci când eram copil şi lumea era lume, într-o zi ca asta se 'alegeau' oile, în ajunul Sânicoarei. Adică se împărţeau fiecăruia după ce toată vara şi toamna au fost în turma satului. O bucurie mare să le reîntâlnim ştiind că nu peste multă vreme urmau să apară şi mieii. Legătura dintre om şi animalele sale din gospodărie era privită ca o normalitate firească, multe din animalele din curte aveau nume, se discuta cu ele, practic erau din familie. Ţin mine că unele oi purtau numele Băla, dacă era albă complet, Varoşa dacă era roşiatică sau Uacăra dacă era petecată. Venirea oilor acasă era asemănată cu întregirea familiei extinse. Tot atunci, în ajunul lui Moş Nicolae ne puneam ghetele, aşa cum erau, după posibilităţi, în pervazul interior al geamului şi speram ca măcar o jordă ornamentată să primim. Nu ştiu de ce, dar nu am privit niciodată jorda aceea ca pe ceva punitiv, ci ca un posibil cadou, o urmă că Moş Nicolae a trecut pe la noi. Boxăleam (dădeam lustru) cizmele şi poate că cel mai des asociam acest moş cu un fular, ciorapi, o bomboană de zahăr, rareori cu o portocală, dar era bine, ne ajungeau şi ne foloseau", a declarat, pentru AGERPRES, profesorul Mihai Teodor Naşca, un pasionat culegător de folclor din Sânpetru de Câmpie.
Profesorul a spus că, în acele vremuri, deşi Moş Nicolae nu putea să treacă pe la toţi cei din sat, întrucât unii lucrau la CAP şi nu aveau bani pentru cadouri, copiii mai norocoşi îşi împărţeau darurile cu cei care nu găseau nimic în ghetuţe.
"Să nu credeţi că moşul trecea peste tot şi pe la toţi. Un muncitor la CAP nu avea salariu, iar o parte dintre colegii noştri de joacă rămâneau şi fără cele de sus. Dar le împărţeam cu ei, mai ales dulciurile şi era bine. Acesta era semnalul să începem a învăţa colindele. Crăciunul e aproape! Porcul trebuia tăiat şi hainele pregătite. De Crăciun, ca şi de Paşti, musai trebuia să ai o haină nouă", a arătat Naşca.
El îşi aminteşte o întâmplare din urmă cu circa 40 de ani, când peste tot era noroi, în urma ploilor abundente, cum a venit turma de oi, iar copiii au adormit, iar dimineaţa au avut surpriza să găsească daruri în cizme şi zăpadă afară.
"Pe afară şi pe uliţă şi în tinda casei ţin minte că era doar noroi şi mizerie. Toată ziua Ticu trebăluise la un ocol de oi să îl tomnească, să îl berluiască şi totul să fie pregătit. De cu seară, un aer rece a prins a amorţi noroiul, dar precipitaţiile nu se opreau. Seara, a venit turma satului, cu ciobanul nostru Nonea sau Simion Oltean să ne alegem cele câteva oi pe care le-a păstorit în turmă peste vară. Geamul casei din lut avea un pervaz interior generos pe care ne-am pus cizmele jerpelite, dar erau unicele pe care le aveam. La un pahar de vin cu Nonea, părinţii s-au întins la poveşti iar noi am adormit. Peste noapte venise şi iarna, la prima oră afară totul era alb, iar în ghetele noastre am găsit o portocală, un fular, bomboane şi ciorapi. Mare ne-a fost bucuria venirii Moşului. Însă dimineaţa aceea nu era una obişnuită, ci exact atunci venise şi Petruca din cooperativă să ne taie porcul. Acestea sunt bucuriile simple pe care e bine să le păstrăm bine în fiinţa noastră şi să ne alimentăm de fiecare dată când simţim nevoia să ne reconectăm la energiile străbunilor", a arătat Mihai Teodor Naşca.
Comentează