Compania EMI International a construit şi donează 20 de porţi dezinfectante pentru spitale din România, pentru a sprijini medicii şi personalul medical în lupta împotriva COVID-19, conform unui comunicat remis, marţi, Agerpres.
Poarta funcţionează exclusiv cu dezinfectant lichid, iar compania recomandă utilizarea produselor omologate de autorităţi, prima poartă fiind deja pusă la dispoziţia Spitalului Colţea, unde a fost şi testată.
Alte porţi sunt pregătite pentru a fi livrate către Spitalul Colentina, Asociaţia Dăruieşte Viaţă, pentru spitalul modular pe care organizaţia îl construieşte în incinta Spitalului Elias, Asociaţia Magic, pentru mai multe spitale din Bucureşti şi din ţară, Spitalul din Mioveni, precum şi către spitalul construit de Auchan şi Leroy Merlin pentru pacienţii afectaţi de COVID-19.
Alte porţi de dezinfectare vor putea fi puse la dispoziţia unor unităţi medicale care au nevoie de acest tip de echipament.
EMI International este o companie care fabrică porţi industriale. Decizia de a realiza aceste porţi de dezinfectare a fost luată din dorinţa de a sprijini medicii şi personalul medical din România în lupta împotriva COVID-19, în urma mesajelor transmise de cadrele medicale care solicitau un astfel echipament prin intermediul presei.
Citește și: Un cunoscut protestatar îl atacă dur pe Marcel Vela: Nu merge să pui securiști vechi în haine(grade) noi
Compania şi-a mobilizat resursele umane şi tehnice, pentru a concepe şi dezvolta un model de poartă la calitate industrială, care să poată fi folosită pe termen lung în condiţii depline de securitate. Angajaţii implicaţi în proiect au finalizat şi testat prototipul într-un termen record de 6 zile. Echipa a utilizat atât materialele existente în fabrica proprie, de la Căteasca, din judeţul Argeş, cât şi tehnologiile moderne pe care la are în dotare.
EMI International are o experienţă de peste 20 de ani în construirea şi mentenanţă de uşi industriale, şi efectuarea de lucrări complexe cum ar fi furnizarea şi instalarea de uşi pentru noul sarcofag în Cernobîl.
"Ideea construirii acestei porţi de dezinfectare a venit firesc din interiorul echipei. Un coleg a dat semnalul: Am văzut în presă apelul medicilor care au nevoie de porţi pentru dezinfectare, ce ne împiedică să le facem? Am analizat propunerea, o echipă de dezvoltare de produse s-a format şi a lucrat intens finalizând un concept în 24 ore. Am hotărât să fabricăm 20 de porţi de dezinfectare pe care să le oferim gratuit spitalelor. Firma noastră are puternice valori umane şi altruiste, suntem cu toţii bucuroşi că putem să dăm o mână de ajutor. Este important ca fiecare să contribuie după posibilităţi", a declarat presei Jerome France, CEO EMI.
EMI International este o companie prezentă de 20 ani pe piaţa din România, care oferă soluţii integrate de consultanţă/proiectare, fabricare, montare, mentenanţă/service pentru domeniile de activitate care necesită soluţii de închideri (uşi) industriale (industrie, comerţ, logistică). Cu o fabrică proprie la Căteasca - Argeş şi şantiere în toată ţara, EMI International creează soluţii specifice şi personalizate pentru clienţii săi.
Comentează