Al Doilea Război Mondial: Uniunea Sovietică declară război Japoniei

Debarcarea forţelor de infanterie marină americane în insula Okinawa, începând cu 1 aprilie 1945, adâncise criza politică din Japonia. La 5 aprilie a avut loc demisia guvernului Koiso şi instalarea cabinetului Suzuki Kentaro, potrivit Agerpres.

Schimbarea de guvern intervenea în momentul în care se lua cunoştinţă de decizia guvernului Uniunii Sovietice de a denunţa pactul de neutralitate cu Japonia, fapt ce a însemnat o grea lovitură pentru statul japonez, în general, pentru diplomaţia sa, în special, se arată în lucrarea ''Japonia. Un secol de istorie (1853-1945)'', autori Constantin Buşe, Zorin Zamfir (Editura Humanitas, Bucureşti, 1990).

Declaraţia de denunţare a pactului de neutralitate era urmarea firească a acordului intervenit la Ialta, în februarie 1945, prin care Uniunea Sovietică urma să intre în război împotriva Japoniei, la două-trei luni după înfrângerea Germaniei. După ce se arăta că pactul de neutralitate fusese încheiat înainte de agresiunea Germaniei împotriva URSS şi până la izbucnirea războiului între Japonia, de o parte, şi SUA şi Marea Britanie, de altă parte, Declaraţia motiva: ''De atunci situaţia s-a schimbat radical. Germania a atacat URSS, iar Japonia, aliata Germaniei, ajută pe aceasta din urmă în războiul ei împotriva URSS. În afară de aceasta, Japonia luptă împotriva SUA şi Marii Britanii, care sunt aliaţii Uniunii Sovietice''. În asemenea situaţie, preciza Declaraţia, ''Pactul de neutralitate între Japonia şi URSS şi-a pierdut sensul şi prelungirea acestui Pact a devenit imposibilă''. (''Japonia. Un secol de istorie (1853-1945)'', autori Constantin Buşe, Zorin Zamfir)

Citește și: Adrian Năstase, intervenție, în direct, la Antena 3: Se readuce în circuitul public un partid important

În vederea pregătirii întâlnirii ce urma să aibă loc la Potsdam între liderii SUA, Marii Britanii şi URSS, preşedintele american Harry Truman l-a trimis la Moscova, la 23 mai 1945, pe Harry Hopkins, care fusese consilier al preşedintelui Franklin Delano Roosevelt (n. 30 ian.1882 - m. 12 apr. 1945). În finalul discuţiilor, Stalin a asigurat guvernul american că va declara război Japoniei, nu mai târziu de 8 august 1945, se menţionează în lucrarea ''Mari conferinţe internaţionale. 1939-1945'', autor Leonida Loghin (Editura Politică, Bucureşti, 1989).

În perioada aprilie-iulie 1945, diplomaţi niponi au continuat contactele şi sondajele în Elveţia, Suedia şi Portugalia, în vederea încheierii unei păci de compromis cu Marea Britanie şi SUA. Deşi membrii guvernului erau convinşi de incapacitatea economică a Japoniei de a mai rezista în condiţiile continuării războiului, şefii militari au obligat pe împărat, în urma reuniunii Consiliului suprem de război din 6 iunie 1945, să continue rezistenţa. La 22 iunie 1945, însă, împăratul a cerut guvernului să înceapă negocieri de pace cu anglo-americanii prin intermediul Uniunii Sovietice. La 13 iulie, ambasadorul Sato Naotake a comunicat această decizie Comisarului adjunct pentru afaceri externe al URSS, Lozovski, iar la 17 şi 18 iulie, la Potsdam, I.V. Stalin i-a încunoştiinţat pe Churchill şi Truman. Angajarea Uniunii Sovietice ca mediator al păcii urmărea să o împiedice să intre în război împotriva Japoniei. (''Japonia. Un secol de istorie (1853-1945)'', autori Constantin Buşe, Zorin Zamfir (Editura Humanitas, Bucureşti, 1990)

Conferinţa interaliată la nivel înalt de la Potsdam, în Germania, care s-a desfăşurat între 17 iulie-2 august 1945, a fost ultima întâlnire între şefii celor trei mari puteri, respectiv Harry Truman (SUA), I.V. Stalin (URSS) şi Winston Churchill (Marea Britanie). La conferinţă au participat, de asemenea, miniştrii de externe, experţi militari şi civili, funcţionari. Un punct important al conferinţei de la Potsdam l-a constituit "problema Japoniei", a încheierii războiului cu această ţară.

Deşi în delegaţiile de la Potsdam se aflau un număr mai mare sau mai mic de mareşali, generali şi alte categorii de specialişti militari, problematica militară a fost puţin abordată. S-a ţinut o singură întrunire a şefilor de state majore, la 26 iulie, în palatul Cecilienhof, prilej cu care au fost analizate măsurile care se impuneau pentru înfrângerea cât mai repede a Japoniei şi intrarea URSS în război. Cu acest prilej, generalul Antonov a informat că forţele militare sovietice destinate să atace Japonia se concentraseră, putând declanşa ofensiva spre mijlocul lunii august, data depinzând de rezultatele negocierilor sovieto-chineze. Generalul Marshall a prezentat apoi o scurtă informare în legătură cu situaţia din Pacific şi din China, unde existau aproximativ un milion de japonezi. Până la 15 august, dată la care se conta pe intervenţia armatei sovietice, diviziile chineze, echipate şi instruite de americani, puteau declanşa o operaţie ofensivă de amploare împotriva japonezilor. (...) Apoi, printr-o discuţie în doi, Marshall-Antonov, s-a pus la punct o serie de măsuri de cooperare bazate de delimitarea zonelor strategice de acţiune. Această unică întrunire a şefilor militari a urmărit de fapt să se informeze, pe de o parte, despre capacitatea operaţională a forţelor occidentale în ultimele zile ale războiului, iar, pe de altă parte, pentru generalul Antonov să precizeze că intrarea Uniunii Sovietice în război era fermă. (''Mari conferinţe internaţionale. 1939-1945'', autor Leonida Loghin)

Tot în cursul Conferinţei de la Potsdam, I.V. Stalin l-a informat în detaliu pe preşedintele Truman despre intervenţiile guvernului nipon pentru ca sovieticii să medieze încetarea războiului, precum şi refuzul lui ferm de a efectua o asemenea mediere. Guvernul nipon a continuat să preseze Moscova pentru mediere, asigurând capitularea totală a armatei, marinei şi aviaţiei, dar cerând menţinerea dinastiei imperiale. Toate întrevederile între ambasadorul Sato şi Lozovski nu au dus la niciun rezultat, deşi, la 25 iulie 1945, guvernul nipon asigura guvernul sovietic că îi va satisface toate cererile în Extremul Orient. (''Mari conferinţe internaţionale. 1939-1945'', autor Leonida Loghin)

La 26 iulie 1945, la Potsdam, conducătorii Marii Britanii, SUA şi Chinei au dat o Declaraţie, sau Proclamaţie, prin care somau Japonia să capituleze necondiţionat. Documentul avertiza Japonia că ''forţele aliate erau gata să dea lovitura decisivă''. Faptul că Proclamaţia nu era semnată şi de URSS a nutrit încă speranţa la Tokyo într-o posibilă mediere din partea acesteia. Guvernul japonez nu a răspuns aliaţilor, premierul Suzuki recomandând să se ignore Proclamaţia, se aminteşte în lucrarea ''Japonia. Un secol de istorie (1853-1945)'', autori Constantin Buşe, Zorin Zamfir (Editura Humanitas, Bucureşti, 1990). Guvernul nipon a tergiversat răspunsul cerut de guvernele semnatare, facilitând lansarea celor două bombe atomice şi intrarea URSS în război. (''Mari conferinţe internaţionale. 1939-1945'', autor Leonida Loghin).

''Evenimentele s-au precipitat şi cu ele şi prăbuşirea Japoniei. La 6 august 1945 a fost lansată prima bombă atomică asupra oraşului Hiroshima, motivată de către americani prin faptul că guvernul japonez, nerăspunzând ultimatumului din 26 iulie, nu voia să capituleze''. (''Japonia. Un secol de istorie (1853-1945)'', autori Constantin Buşe, Zorin Zamfir).

La 8 august 1945, V.M. Molotov a înmânat lui Sato Naotake declaraţia de război a guvernului sovietic adresată Japoniei. Această hotărâre era argumentată de refuzul Japoniei de a se conforma Proclamaţiei de la Potsdam. ''În acest fel - se spunea în document - cererea guvernului japonez adresată Uniunii Sovietice pentru ca aceasta să medieze în conflictul armat din Extremul Orient îşi pierde orice sens''. Uniunea Sovietică s-a alăturat Proclamaţiei de la Potsdam. Starea de război intervenea din ziua de 9 august 1945. (''Japonia. Un secol de istorie (1853-1945)'', autori Constantin Buşe, Zorin Zamfir).