Când spui „cel mai lung an”, te gândești la crize, scandaluri sau pandemii. Dar există un an care, dincolo de metafore, chiar a durat mai mult decât toate celelalte din epoca modernă, la propriu, numărat în secunde: 1972.
A fost un an bisect, cu 366 de zile, însă a primit și două adăugiri neașteptate – două secunde intercalare. Totalul? 31.622.402 secunde. Cu două mai mult decât un an bisect obișnuit și cu peste 86.000 de secunde (24 de ore și 2 secunde) peste durata unui an cu 365 de zile.
Și nu are nicio legătură cu Watergate, cu „Nașul” sau cu ultima plimbare a oamenilor pe Lună, deși toate s-au întâmplat atunci. Explicația ține de felul în care măsurăm timpul.
De zeci de ani folosim Timpul Universal Coordonat, prescurtat UTC, un sistem care se sprijină pe ceasuri atomice extrem de precise. Aceste instrumente nu urmăresc mișcarea Soarelui, ci vibrările atomilor de cesiu: 9.192.631.770 de oscilații definesc o secundă.
Cu o asemenea stabilitate, abaterea ar fi de una-două secunde în milioane de ani. Însă Pământul nu e la fel de consecvent. Rotația lui e influențată de maree, de masa de aer și apă care se mișcă necontenit, dar și de procese din interiorul planetei.
Din cauza acestor factori, o zi astronomică nu are mereu exact 24 de ore. Dacă ne-am ghida doar după ceasurile atomice, „ora oficială” ar începe treptat să se desincronizeze de poziția reală a Soarelui pe cer.
Pentru a împăca timpul atomic cu cel astronomic, au fost introduse așa-numitele „secunde intercalare”. Din când în când, la finalul zilei de 30 iunie sau 31 decembrie se adaugă o secundă în plus, ca un mic reglaj care trage înapoi ceasul atomic, aducându-l în pas cu rotația Terrei.
1972, anul în care s-a apelat pentru prima dată la această corecție
1972 a fost anul în care s-a apelat pentru prima dată la această corecție – și nu o dată, ci de două ori. În iunie, în urma unui acord internațional, s-a adăugat prima secundă suplimentară din istorie: Pământul „rămăsese în urmă” față de timpul atomic.
Până la final de decembrie, diferența se acumulase din nou, astfel că s-a decis o nouă ajustare în noaptea de 31 decembrie. De atunci, au mai fost introduse aproape 30 de secunde intercalare, însă 1972 rămâne singurul an care a primit două asemenea corecții separate.
De aici și recordul său: cel mai lung an al epocii moderne, măsurat strict în secunde. O notă interesantă vine din prezent, scrie incredibilia.com.
În ultimii ani, rotația Pământului a început să se accelereze ușor, ceea ce ar putea duce, la un moment dat, la inversarea procedurii: o „secundă negativă”, adică eliminarea unei secunde din ziua oficială. Ar fi o zi cu o secundă mai puțin.
Dacă privim mult înapoi, departe de era ceasurilor atomice, găsim și un alt „an monstruos”: 46 î.Hr., „anul confuziei”, când Iulius Cezar a adăugat, cu ajutorul astronomilor, până la 445 de zile pentru a-și reseta calendarul.
Dar în epoca în care timpul se cântărește până la nivel de miliardimi de secundă, 1972 rămâne campionul absolut – anul care, la propriu, a durat mai mult decât toate celelalte.
Comentează