Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Al doilea suspect arestat după atacul cu satârul de la Paris, scos din dosar şi eliberat

maceta

Un bărbat arestat vineri şi suspectat în atacul cu satârul din faţa fostului sediu al revistei satirice Charlie Hebdo, soldat cu doi răniţi grav, a fost eliberat în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar acesta a fost ”scos din cauză”, a declarat sâmbătă o sursă judiciară pentru AFP, potrivit news.ro.

Versiunea bărbatului, care ”spune că a fost un martor, (care l-)a urmărit pe autorul (atacului) şi apoi a fost ameninţat, a fost coroborată în ancheta” cu privire la această agresiune soldată cu doi răniţi grav, declară această sursă apropiată dosarului.

Principalul suspect, arestat în Piaţa Bastilia la puţin timp după agresiune, era în continuare în arest prevenitv sâmbătă - dar şi alţi cinci bărbaţi.

Citește și: Fostul senator Gigi Chiru, cercetat pentru luare de mită încă din 2014, ar putea scăpa de acuzații - DNA încearcă a doua oară clasarea dosarului său

Aceşti bărbaţi - de naţionalitate pakistaneză - locuiesc la aceeaşi adresă cu suspectul, potrivit Le Figaro.

”În mod evident este un act de terorism islamist”, a apreciat vineri seara, la postul France 2,  ministrul de Interne Gérald Darmanin.

Ministrul francez de Interne a deplâns ”un nou atac sângeros împotriva ţării noastre”.

În opinia sa, ameninţarea care viza adresa de pe strada din arondismentul al XI-lea, unde au avut loc faptele - unde revista satirică a fost deja vizată la vechiul sediu - a fost ”subevaluat”.

Darmanin a spus că l-a întrebat pe prefectul poliţiei ”de ce?”.

Suspectul - născut în Pakistan -, în vârstă de 18 ani, a fost arestat în iunie având asupra sa o armă albă - ”o şurubelniţă”, potrivit lui Gérald Darmanin.

El a sosit în Franţa pe când era minor, în urmă cu trei ani.

Preluat în grijă de ajutoarele sociale din Val d'Oise, el ”nu prezenta niciun semn de radicalizare” până când a devenit major, în august, dă asigurări Consiliul Departamental

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.