Alarmă de incendiu la Spitalul de Copii din Timișoara. Planul roșu a fost activat. Zeci și copii și părinți, evacuați

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 18-09-2022

Actualizat: 18-09-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Foarte mult fum a fost în noaptea de sâmbătă spre duminică la Spitalul de Copii din Timișoara. Autoritățile au declanșat Planul Roșu de intervenție și zeci de persoane, copii, părinți și cadre medicale, au fost evacuate.

Fumul a fost observat după miezul nopții la primul etaj al clădirii. Incidentul a fost anunțat la 112, iar autoritățile au declanșat Planul Roșu de intervenție, relatează mediafax.

Potrivit autorităților, 42 de copii și 41 de adulți au fost evacuați. Cei mai mulți dintre pacienții evacuați au fost transferați la alte unități medicale. Nu au fost persoane rănite în urma incidentului.

Pompierii au stabilit că fumul gros a fost provocat de un scurt circuit la echipamentele electrice. Pericolul a fost îndepărtat, iar clădirea a fost ventilată cu ajutorul echipamentelor ISU.

La fața locului au intervenit numeroși pompieri, dar și polițiști și jandarmi.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri