Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alba: Un incendiu a izbucnit în noaptea de luni spre marţi pe platforma Kronospan din Sebeş

Agerpres
incendiu sebes

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Alexandru Crişan, Secţia de pompieri Sebeş a fost solicitată să intervină în cooperare cu Serviciul Privat pentru Situaţii de Urgenţă Kronospan, pentru localizarea şi stingerea unui incendiu la un buncăr de praf din incinta operatorului economic, anunță Agerpres.

Au fost trimise la faţa locului două autospeciale cu apă şi spumă de la Secţia Sebeş, o autospecială de către Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă şi o autoscară mecanică de la Detaşamentul Alba.

"Până la ajungerea forţelor de intervenţie la locul solicitării, s-au dispus de îndată măsurile de protecţie, limitare şi lichidare a acestuia de către personalul de la SPSU Kronospan. Incendiul s-ar fi produs ca urmare a unui defect la un mecanism al unui buncăr de praf", a transmis Alexandru Crişan.

Acesta a menţionat că forţele prezente refulează apă pentru răcirea materialului din interiorul buncărului.

Nu au fost victime, a mai arătat reprezentantul ISU Alba.

Kronospan este prezent la Sebeş din anul 2004 prin producţia de plăci aglomerate de lemn (PAL) şi plăci de densitate medie (MDF). Nu este pentru prima dată când au loc incendii pe platforma industrială menţionată.

În 2 august 2017, un incendiu precedat, potrivit localnicilor, de "o bubuitură mare" s-a produs pe platformă la patru cicloane de rumeguş şi un filtru de praf, pentru lichidarea focului acţionând atunci câteva zeci de pompieri. Cauza incendiului a fost stabilită ca efectul termic al unui obiect incandescent.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.